Procesul pentru casa lui Iohannis din Sibiu a fost amânat pentru 6 iunie

Procesul pentru casa lui Iohannis din Sibiu a fost amânat pentru 6 iunie
Foto: dcnews.ro

Magistrații Curții de Apel Brașov au amânat procesul pentru casa lui Iohannis din Sibiu pentru data de 6 iunie.

Decizia a fost dată pentru „realizarea procedurii de citare în străinătate” a uneia dintre părțile implicate în dosar, notează Agerpres.

Este a doua amânare, după ce la începutul acestui an magistrații au decis ca pronunțarea asupra contestației să fie dată pe 25 ianuarie.

Procesul are loc în urma unei decizii definitive și irevocabile a instanței brașovene din 12 noiembrie 2015 prin care soții Iohannis pierdeau o casă aflată în centrul Sibiului.

„Această soluție, după părerea mea, nu este bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații mei căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluție”, declarase președintele anterior.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`