Procesul lui Andrew și Tristan Tate în care sunt acuzați de trafic de influență poate începe, după ce Tribunalul București a respins vineri cererile și excepțiile invocate de frații Tate.
„În baza art. 345 alin.1 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiate cererile şi excepțiile formulate de inculpații TATE III EMORY ANDREW, TATE TRISTAN, NAGHEL GEORGIANA-MANUELA şi RADU ALEXANDRA-LUANA. În baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1305/D/P/2022 din data de 15.06.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Structura Centrală, Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților”, a decis Tribunalul București.
Andrew și Tristan Tate, precum și două femei au fost trimiși în judecată anul trecut, în România, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe.
DIICOT susține că aceștia s-ar fi constituit ca grup infracțional organizat cu scopul de a trafica persoane în România, dar și în alte țări.
„Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de materiale având un astfel de caracter. Cele 7 persoane vătămate identificate pe parcursul urmăririi penale au fost supuse la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor”, potrivit comunicatului DIICOT.
Cât despre infracțiunea de viol s-a reținut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă de unul dintre inculpați, prin exercitarea de violențe fizice și presiuni psihice, să întrețină în mod repetat relații sexuale (două acte materiale).
„În luna octombrie 2021, unul dintre inculpaţi a accesat fără drept sistemul informatic aparținând uneia dintre persoanele vătămate şi a postat pe contul de socializare aparținând acesteia materialele pe care le-a obținut în această modalitate, care o înfăţişau pe aceasta în ipostaze compromițătoare.
Cu privire la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv lovire sau alte violențe, s-a reţinut faptul că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii” uneia dintre persoanele vătămate, care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre inculpaţi, un alt inculpat a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate”, a mai transmis DIICOT.