Problemele din sistemul medical românesc continuă să facă victime! Un bărbat s-a internat cu o fractură, dar a murit fiindcă medicul "nu avea sală"

Problemele din sistemul medical românesc continuă să facă victime! Un bărbat s-a internat cu o fractură, dar a murit fiindcă medicul "nu avea sală"
Foto: gazetadecluj.ro

Haos în sistemul medical! Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Huedin, Cluj, a murit la doar două zile după ce a fost interna la Spitalul de Ortopedie cu fractură la femur. La numai 72 de ore au apărut complicații, iar omul a murit din cauza unui stop cardiac, potrivit Protv.

Familia victimei spune că ar fi putut fi salvat dacă spitalul efectua operații și în weekend. Cu toate acestea, reprezentanții unității medicale susțin că acest caz nu era o urgență.

Istvan Pap a alunecat în timp ce se afla la locul de muncă, a căzut și și-a fracturat osul femural. Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Huedin, iar apoi transferat la Spitalul de Ortopedie din Cluj.

„Pe fractură s-a produs un hematom și probabil din hematomul respectiv s-a pornit un cheag și a facut un cheag. Când am pus întrebarea medicului "că pacientul putea fi operat"? Da doamnă, dar nu am sala", a spus sora victimei.

Cu toate acestea, medicul spune că bărbatul consumase băuturi alcoolice, iar din acest motiv nu putea intra în sala de operație.

„La câteva ore după internare pacientul a dezvoltat un sevraj datorată lipsei consumului de alcool cu agitatie psihomotorie severa. Aceasta fractură nu este amenințătoare de moarte. Deci nu era o urgență vitală, urma să facem investigațiile paraclinice. Starea pacientului nu permitea interveniția chirurgicală de urgență”, a declarat Cosmin Dicu, medic ortoped.

În acest caz, rudele bărbatului au trimis o scrisoare la Ministerul Sănătății și vor să facă o plângere și la Colegiul Medicilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)