Problemele continuă pentru Becali: Ar putea fi bolnav de tuberculoză
Problemele se ţin lanţ de Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera este acum suspectat de tuberculoză, după ce la Jilava, penitenciarul în care patronul Stelei a fost încarcerat timp de 5 luni, s-a instituit stare de carantină. Astfel, Becali urmează să fie supus mai multor analize medicale pentru a se vedea dacă s-a îmbolnăvit sau nu de tuberculoză.
Focarul de infecţie a fost depistat chiar în secţia unde a fost închis Gigi Becali, înainte de a fi mutat. Potrivit jurnaliştilor de la ziarulring.ro, epidemia de tuberculoză de la Jilava a izbucnit la sfârşitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie. Adică exact perioada în care Becali a fost transferat, timp de 3 săptămâni, de la Poarta Albă la Jilava din cauza mutiplelor procese în Capitală.
Pentru a evita răspândirea bolii, aproape 80 de deţinuţi suspecţi de varicelă şi tuberculoză au fost băgaţi în carantină.
Patronul Stelei va fi supus acum, alături de ceilalţi deţinuţi, unor teste medicale pentru a se stabili cu exactitate dacă a contactat boala contagioasă.
Deocamdată, acesta a fost închis într-o celulă specială, însă dacă se va dovedi că este bolnav va fi trecut în carantină totală.