Probleme la proiectul pentru noul inel de centură al Capitalei. Un pod trebuie reproiectat pentru ca Dâmbovița să fie navigabilă, iar traseele a două loturi nu se întâlnesc decât pe hârtie
Proiectul pentru noul inel de centură al Capitalei întâmpină mai multe probleme, arată un material realizat de HotNews, în care se notează că, odată cu începerea etapei de execuție constructorii au descoperit mai multe neconcordanțe între realitatea din teren și cea de pe hârtie, din faza de proiectare, pentru că traseele a două loturi din Autostrada A0 nu se întâlnesc, iar unul dintre poduri trebuie regândit, astfel încât Dâmbovița să fie navigabilă.
Mai multe probleme la proiectul pentru noul inel de centură al Capitalei
Astfel, intersecția dintre Autostrăzile A0 și A2 va fi reproiectată, iar Compania de drumuri a explicat că „antreprenorul Alsim Alarko analizează mai multe soluții de dimensionare a nodului astfel încât să asigure nivelul de trafic în conformitate cu studiile de trafic puse la dispoziție cu respectarea prevederilor normativelor de proiectare actuală. Ulterior prezentării acestora, va fi selectată soluția tehnică cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic”. Lotul, care are o lungime de 17 kilometri, debutează prin legătura dintre A0 și A2 București-Constanța.
O problemă este, așadar, legată și de navigabilitatea râului Dâmbovița, care ar fi pusă în pericol dacă execuția ar respecta planurile stabilite în etapa de proiectare. Constructorul trebuie să proiecteze acum un pod mai înalt, față de cel relativ cu gabarit redus, care ar fi trebuit să supratraverseze cursul apei inițial.
„Pentru obținerea avizului CNACN (n.r. Administrația Canalelor Navigabile) pentru Podul de la Dâmbovița, Antreprenorul a proiectat soluția tehnică a podului în funcție de caracteristicile tehnice menționate în Avizul de principiu al IPTANA (prestatorul care a elaborat studiul pentru “Amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru Navigație și alte folosințe”. În procedura de avizare a proiectului tehnic a intervenit o solicitare a CNACN conformă cu strategia în domeniul navigației, care impune o modificare de soluție a podului, respectiv o înălțare a gabaritului la 11m. În acest sens, proiectantul analizează mai multe alternative pe care să le prezinte beneficiarului în vederea identificării soluției optime din punct de vedere tehnico-economic. Evident, noua soluție impune costuri suplimentare care trebuie să se încadreze în valoarea de contract acceptată”, au mai spus reprezentații Companiei de drumuri.
Lotul 3 al A0 Sud, care însumează 18 kilometri contractați cu grecii de la Aktor în schimbul a 180 de milioane de euro, întâmpină probleme la joncțiunea cu Lotul 2. Constructorul susține că există o diferență de câțiva metri între traseul stabilit pentru Lotul 3 și cel pentru Lotul 2. Deși contractul pentru Lotul 3 a fost semnat încă din aprilie 2019, el e încă în etapa de proiectare.
„Au fost identificate unele discrepanțe la nivelul aliniamentului, în zona joncțiunii lotului 2 cu lotul 3 (Zona sonde OMV). Aceste aspecte au fost deja clarificate în cadrul întâlnirilor avute în cursul săptămânii 08-12.06.2020.Acestea urmează să fie implementate de către ambii antreprenori”, a explicat CNAIR.
Ce spune Guvernul despre proiectele de infrastructură din România
Dacă ministrul Lucian Bode a prezentat, în direct pe B1 TV, o radiografie a autostrăzilor din România, premierul Ludovic Orban a vorbit chiar vineri despre investițiile din sector, la Brașov, unde a vizitat lucrările la Aeroportul Internațional Brașov.
„Peste șase ani – știți vorba din Roma Antică, «toate drumurile duc la Roma» – vreau, când voi veni în Brașov, să spun toate drumurile duc la Brașov. Obiectivul nostru este să realizăm toate conexiunile de care are nevoie Brașovul și nu numai Brașovul, de care are nevoie România. Conexiunile dintre Brașov și Coridorul IV european prin Autostrada Brașov-Sibiu, să realizăm legătura dintre Brașov și București prin tronsonul Comarnic-Brașov și, nu în ultimul rând, să realizăm conexiunea dintre Bacău și Brașov. Una dintre variantele de conectare a Moldovei la coridoarele de transport europene, care reprezintă un obiectiv fundamental pentru a putea asigura dezvoltarea Moldovei, și o să asigurăm o legătură mai bună între Moldova și Brașov, prin intermediul tronsonului de autostradă Bacău-Brașov”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.