Probleme în familia Simonei Halep. Unchiul acesteia, condamnat la închisoare
Probleme în familia Simonei Halep. Unchiul acesteia, Constantin Arghir, a fost condamnat definitiv.
Acesta a fost condamnat în dosarul în care o angajată de-a sa și-a pierdut viața într-o explozie la ferma acestuia din Dorobanțu, potrivit Libertatea.
Explozia a avut loc în 2015, iar prima instanță l-a condamnat la șase luni de închisoare pentru că nu a luat măsurile de securitate care s-au cuvenit pentru angajații săi și la trei luni de închisoare pentru ucidere din culpă.
„Instanţa a contopit pedepsele principale stabilite şi i-a aplicat bărbatului pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi trei luni de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca, în final, Constantin Arghir să execute pedeapsa de doi ani şi cinci luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, mai scrie sursa citată.