Problema aderării României și a Bulgariei la Schengen nu se află pe agenda reuniunii JAI de luna aceasta

Publicat: 03 12. 2012, 15:15

Aderarea României și a vecinilor bulgari la spațiul Schengen nu va fi discutată în cadrul Consiliului Afaceri Interne și Justiție (JAI) din luna decembrie, însă această chestiune va fi discutată la o reuniune informată a JAI în luna ianuarie.

„Am spus foarte clar în discuţia noastră din COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre UE) că Bulgaria şi România şi-au făcut temele cu succes. Înţelegeţi că există anumite considerente politice care nu ne permit să avem acum subiectul pe agendă şi cred că acest lucru a fost acceptat de toate părţile. Nu am vrut să otrăvim atmosfera. Dar toată lumea a recunoscut că Bulgaria şi România şi-au încheiat munca preparatorie necesară pentru asta şi sperăm că în ianuarie vom fi capabili să abordăm chestiunea”, au declarat oficiali din cadrul președinției cipriote a Consiliului UE, citați de Agerpres.

Aceleași surse susțin că nu mai există state care să se împotrivească vizavi de intrarea celor două noi țări membre UE în zona de liberă circulație.

La precedentul Consiliu JAI din luna octombrie, singurele state care şi-ar fi exprimat rezervele faţă de aderarea celor două ţări la zona Schengen ar fi fost Olanda şi Germania, deşi subiectul aflat atunci pe agendă a fost stadiul implementării acquis-ului Schengen în cele două state.

De asemenea, este foarte important că cele două state nu au insistat pentru un răspuns la precedentul Consiliu JAI din octombrie pentru că acesta ar fi avut mari şanse să fie unul negativ, au mai apreciat sursele citate.