Probele orale la Bacalaureat vor fi susținute iarna. Și cele scrise vor avea loc mai devreme

Probele orale la Bacalaureat vor fi susținute iarna. Și cele scrise vor avea loc mai devreme

Schimbări majore pentru elevii claselor a XII-a. Probele pentru Bacalaureat vor fi susținute mai devreme decât în ceilalți ani.

Când vor avea loc probele de Bacalaureat

Probele orale ale examenului de Bacalureat vor fi susținute iarna, în perioada 27 ianuarie- 7 februarie. Și cele scrise suferă modificări. Vor avea loc tot vara, doar că mai devreme cu o lună, mai exact în perioada 10-16 iunie pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să suporte canicula, informează știrileprotv.

„E chiar bine că se întâmplă mai devreme pentru că nu e foartă multă materie pe care trebuie să o înveți pentru competențe și scapi din timp de stresul pe care pot să îl aducă. Faptul că e mai devreme îi ajută pe elevii care vor să dea admiteri mai complicate, mai ales în străinătate unde sunt chiar în luna iulie și atunci e mai mult timp pentru pregătire. Ce mai apreciez la acest calendar este faptul că există o pauză de o zi între probe”, a spus Rafaela Barac, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor.

Dar, chiar dacă elevii trec cu brio peste probele orale din iarnă ei nu intră automat în sesiunea scrisă pentru că trebuie ca media anului școlar să fie peste nota 5.

Evaluarea națională va fi susținută între 23 și 27 iunie. În premieră, la ambele sesiune de examinare, elevii își vor putea vedea lucrările după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de contestații.

Structura anului școlar

Acest an școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri, vor fi 5 module și 5 vacanțe.

Primul modul va începe luni, 9 septembrie, și se va încheia în 26 octombrie, pentru a face loc primei vacanțe. Modulul doi se va desfășura în 4-20 decembrie, până la vacanța de Crăciun. Elevii se vor întoarce la școală, miercuri, 8 ianuarie. Va începe modulul trei care se va încheia în funcție de fiecare județ, pentru că fiecare își va alege vacanța de schi în perioada dorită. Al patrulea modul va începe fie pe 17 februarie, 24 februarie sau 3 martie și se va încheia înainte de Paște, în 17 aprilie. Elevii vor reveni la școală după o săptămână de vacanță, iar ultimul modul se va încheia pe 20 iunie, când va începe vacanța de vară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`