Privatizarea CFR Marfă, în linie dreaptă: Trei oferte neangajante pentru preluarea companiei

Publicat: 05 06. 2013, 20:35

Privatizarea CFR Marfă a intrat în linie dreaptă. Cele trei companii interesate de preluarea CFR au depus la sediul Ministerului Transporturilor ofertele neangajante. Şi vorbim de aceleaşi trei companii, Grup Feroviar Român, asocierea dintre Transferoviar Grup și Donau Finanz Austria, precum și Omnitrax, care s-au înscris şi prima dată. Condiţiile au fost însă relaxate ulterior, iar întreaga procedură a fost reluată.

Aproape două săptămâni ne mai despart de momentul în care statul ar trebui să anunțe noul acționar majoritar al CFR Marfă. Grup Feroviar Român, asocierea dintre Transferoviar Grup și Donau Finanz Austria precum și Omnitrax, companie din America se bat pentru pachetul de 51% din acțiunile companiei într-o licitație cel puțin interesantă.

Daca inițial una din condițiile esețiale de participare era ca în ultimii trei ani companiile interesate sa aiba o cifra de afaceri de 100 de milioane de euro, comisia de privatizare s-a mai razgândit în timpul jocului de doua ori. Prima dată a scăzut cifra de afaceri necesară la 30 de milioane de euro, iar apoi, dupa ce prima tentativă de privatizare nu s-a realizat, cifra de afaceri necesara pentru licitație a scăzut la 20 de milioane de euro. Adică de 5 ori mai puțin decât cifra inițială.

Omnitrax, companie americană aflată în cursa pentru privatizare și-a ales un reprezentant legal cel puțin controversal. Philip Bloom, un om de afaceri condamnat în SUA pentru fraudă și alte infracțiuni.

A doua companie aflată în lupta pentru CFR MArfa este Transferoviar Grup în asociere cu Donau Finanz Austria. Transferoviar Grup aparține grupului de firme controlat de Călin Mitică. Un personaj controversat. Una din firmele grupului, SC Remarul 16 Februarie SA, a cauzat CFR Marfă un prejudiciu de 700.000 de euro prin vânzarea la suprapreţ a unor locomotive second-hand, dupa cum a dovedit în 2010 ancheta DNA Cluj.

Cea de-a treia companie care este înscrisă în procedura de licitație pentru 51% din acțiunile CFR Marfa este Grup Feroviar Român, companie deținuta de Gruia Stoica. GFR și CFR Marfa au înființat prin asociere compania Rolling Stock Company, care de anul trecut este pe profit și contribuie la consolidarea veniturilor operatorului feroviar de stat.

După depunerea plicurilor cu  ofertele preliminare și neangajante precum și comentariile asupra Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, până pe 19 iunie la sediul ministerului se vor desfășura runde de negocieri cu fiecare dintre cei ofertanți. Cel târziu la ora 12.00, în 19 iunie, după finalizarea negocierilo, ofertanții trebuie să depună ofertele finale în plic pentru runda finală.

Privatizarea companiei este o o cerință a Fondului Monetar Internațional, pentru finalizarea actualului acord  de tip preventiv pe care România îl are încheiat cu instituția financiară internațională, dar și o necesitate, după cum precizează într-un interviu europarlamentarul Theodor Stolojan.

„În aceste conditii, toate discuțiile despre preț și valoare la care facem referire la aceasta privatizare sunt pe planul al doilea, pentru ca ar trebui sa primeze capacitatea acelui investitor si experienta sa in domeniu. Cel care va prelua CFR Marfa trebuie sa fie capabil sa transforme societatea intr-una profitabila. Din punctul meu de vedere, pe primul plan trebuie sa se situeze capacitatea investitorului din punct de vedere al business-ului respectiv, abia apoi sa ne intereseze pretul”, a afirmat Theodor Stolojan, potrivit ziare.com.

Conform calendarului de privatizare, câștigătorul licitație va fi cunoscut pe 20 iunie.