Prințul Paul al României, prins într-un resort din Malta. A fugit din țară după o condamnare definitivă

Publicat: 29 04. 2024, 07:40
Prințul Paul al României și Prințesa Lia / Foto: Hepta.ro

Prințul Paul al României, unul dintre cei mai mari fugari din țara noastră, a fost prins, duminică, în Malta, unde se afla în vacanță. În urma colaborării polițiștilor români cu cei din Malta, prințul Paul a fost reținut.

Se vor derula procedurile specifice față de prințul Paul, conform observatornews.

Autoritățile franceze au respins extrădarea fugarului român

Instanța din Franța a respins definitiv predarea fugarului către autoritățile din România pe fondul compunerii nelegale a competului de judecată din țara noastră, ci anume, faptul că unul dintre judecători nu ar fi depuns jurământul la învestirea în funcție, au transmis reprezentanții Ministerului Justiției, în 6 aprilie.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a menționat, joi, că încă nu a primit niciun răspuns de la omologul francez privind extrădarea prințului Paul, după ce predarea fugarului a fost respinsă definitiv de justiția franceză.

A fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare

Prințul Paul este urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Brașov, în data de 18.12.2020 pentru executarea a 3 ani și 4 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu. Paguba se ridică la suma de 9.523.769 de euro.

Prințul Paul al României a fost arestat preventiv în Paris, pentru o scurtă perioadă de timp. Autoritățile franceze au solicitat sentința de condamnare și condiții de detenție, dar a fost eliberat pe cauțiune.