Principalul suspect în cazul atacului din cartierul Vitan, Vitalie Proca, arestat de autoritățile din rusia pe 6 februarie, urmează să fie extrădat la cererea Ministerului Justiției.
La data de 8 februarie 2013 Ministerul Justiţiei a solicitat Procuraturii Generale a Federaţiei Ruse extrădarea în România a numitului Proca Vitalie.
“Cererea de extrădare a fost formulată în temeiul Convenţiei Consiliului Europei privind extrădarea adoptată la Paris (13 decembrie 1957) şi a fost transmisă, la aceeaşi dată, autorităţilor ruse, prin intermediul Ambasadei României la Moscova”, se arată într-un comunicat emis de MJ.
Extrădarea a fost solicitată în vederea cercetării acestuia în cauza ce formează obiectul dosarului aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea pe teritoriul României a infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Proca Vitalie a fost arestat de autorităţile ruse în vederea extrădării către România la data de 6 februarie 2013. (Detalii AICI)