Realtopfarma SA Tamași/Corbeanca, principalul dezvoltator din proiectul Transilvania Smart City, a intrat în insolvență, oficial la propria cerere, însă sentința de deschidere a procedurii încă nu a fost publicată în BPI, ceea ce înseamnă, în teorie, că ar putea fi anulată în apel, potrivit Supervizor.ro.
Administratorul judiciar provizoriu, Dascal Insolvency SPRL, a prezentat, cu o zi întârziere față de noul termen limită, un tabel preliminar cu peste 160 de creditori, care au invocat creanțe în valoare totală de peste 500 de milioane de lei.
Valoarea creanțelor admise este de 95.269.129,69 lei, însă numeroase creanțe sunt „înscrise sub condiție suspensivă a neîncheierii contractului autentic de vânzare”.
Principalul creditor este SDC Imobiliare SRL Cluj-Napoca, care apare în tabel cu o chirografară de aproape 39 de milioane de lei.
Pe lista creditorilor sunt prezente și cele două echipe de fotbal din Cluj-Napoca. U Cluj figurează cu 320.515 lei (în baza unui contract de sponsorizare), iar CFR apare cu 1.212.700,2 lei (creanță sub condiție suspensivă, de peste 3 ori mai mică decât suma revendicată).
În prezent, societatea Realtopfarma este administrată de Adrian Gurzău, arată datele oferite de Registrul Comerțului, și a raportat pentru 2022 un număr mediu de cinci angajați, venituri de peste 10,3 milioane lei, cheltuieli de aproape 35,7 milioane lei (pierderi de circa 25,36 milioane lei), datorii de peste 86,3 milioane lei, active imobilizate de aproximativ 50,7 milioane lei și active circulante de peste 67,4 milioane lei, dintre care creanțe de circa 62,5 milioane lei.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, declara că doar „o mică parte” din Transilvania Smart City, un proiect imobiliar care ar urma să se întindă pe 35 de hectare, a parcurs procedurile legale. De altfel, la DNA Cluj ar fi în lucru un dosar de corupție cu privire la modul în care au fost dobândite autorizațiile de construire, afirma Liviu Alexa în Ziar de Cluj.
Mai mult, proiectul se referă la o zonă aflată în apropiere de Pata Rât, acolo unde trăiește comunitatea cea mai săracă din Cluj-Napoca.
O serie de organizații civice au adresat primăriei o scrisoare deschisă în care invocă „suspiciunile de corupție care planează în jurul investitorilor imobiliari”.
„Din păcate, Municipiul Cluj-Napoca seamănă din ce în ce mai tare cu o broșură publicitară, cu promisiuni și iluzii care țin locul unei dezvoltări urbane coerente și puse în slujba intereselor celor mulți. Este dificil de imaginat acel nivel de dezechilibru în care cetățeni austrieci vor veni să se trateze în noul spital din Pata Rât, cum s-a propus într-un clip publicitar de către dezvoltatori imobiliari, în timp ce actualii locuitori nu au nici măcar un punct sanitar în zonă”, afirmau ONG-urile respective.