S-a topit zăpada, dar au apărut gropile pe principalele şosele din Capitală. În unele cazuri, sunt adevarate cratere în asfalt. In aceste condiţii, şoferii trebuie să facă slalom pentru a-şi proteja maşinile.
Materialul antiderapant şi sarea aruncate pentru deszăpezire au deteriorat şoselele. Iar şoferii sunt singurii care au de suferit. Oamenii spun că firmele care asfaltează nu respectă normele şi din acest motiv apar gropile.
Lucrările ”nu se fac de mântuială domnişoară. Pentru asfalt există o anumită reţetă şi dacă în această reţetă nu pui ce trebuie, este la fel ca la o mâncare: nu iese bună”, este de părere un bucureștean.
După prima zăpadă, marile artere din Bucureşti sunt pline de gropi şi denivelări. Probleme au apărut în special pe şoseaua Ştefan cel Mare, Pantelimon, dar şi şi pe bulevardele Pache Protopopescu si Barbu Văcărescu. Reprezentanţii Administraţie Străzilor nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.