Primul Zoo din România înscris pe harta mondială a grădinilor zoologice

Primul Zoo din România înscris pe harta mondială a grădinilor zoologice
foto:www.youtube.com

Grădina Zoologică din Târgu Mureș este prima din România care va fi înscrisă pe harta mondială a grădinilor zoo din luna octombrie.

Înființată în 1960, Grădina Zoologică din Târgu Mureș are aproximativ 500 de animale care aparțin unui număr de 80 de specii, atât de faună locală, cât și exotică și ocupă locul întâi pe țară, întinzându-se pe o suprafață de peste 40 de hectare.

„Datorită faptului că România nu există pe harta grădinilor zoologice din lume, în urmă cu aproape doi ani, am fost vizitați de o persoană care se ocupă cu clasificarea grădinilor zoologice din lume. Ca să fii înregistrat, trebuie să îndeplinești o serie de condiții. În luna septembrie apare noul catalog cu grădinile zoologice din lume, iar pe noua hartă va figura și Grădina Zoologică din Târgu Mureș, singura din țară care este înscrisă pe aceasta. Prima din România și singura. Aceasta înseamnă o recunoaștere a valorii de aici, a ceea ce s-a făcut și a ceea ce mai avem de făcut. Și mai avem încă multe de făcut”, a declarat Horațiu Gorea.

Grădina Zoologică aparține Primăriei Târgu Mureș și a fost modernizată în ultimii 3 ani, beneficiind de o finanțare din fonduri europene de aproximativ 4 milioane de euro. Are anual peste 200.000 de vizitatori, informează Digi24.

În afara investițiilor în infrastructură și în achiziționarea de animale, personalul de la Zoo Târgu Mureș a beneficiat de pregătire de specialitate împreună cu experți internaționali din partea The Shape of Enrichement INC și din partea Asociației Europene a Grădinilor Zoologice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)