Primul val de caniculă? Pentru prima dată în acest an, temperaturile ar putea depăși pragul de 35 de grade

Primul val de caniculă? Pentru prima dată în acest an, temperaturile ar putea depăși pragul de 35 de grade
Foto: Pixabay

Săptămâna începe cu vreme frumoasă și însorită în jumătatea vestică a țării. În est, până miercuri vor mai fi posibile câteva intervale cu instabilitate atmosferică și furtuni izolate, dar aria ploilor va fi în restrângere și aici.

Cel mai cald se pare că va fi spre sfârșitul săptămânii, mai ales vineri și sâmbătă

Vremea frumoasă va aduce și o creștere a temperaturilor, care vor depăși 30 de grade pe suprafețe extinse și în regiunile vestice. Inițial, temperaturilor vor fi ușor mai coborâte în centru și nord-est, cu maxime de 25 – 30 de grade, dar începând de joi căldura va cuprinde întreaga țară.

Cel mai cald se pare că va fi spre sfârșitul săptămânii, mai ales vineri și sâmbătă, când mercurul din termometre va urca până la 33 – 36 de grade în Banat, sudul Crișanei, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și, pe alocuri, în celelalte regiuni. Izolat, nu sunt excluse nici valori mai ridicate, de până la 36 – 38 de grade, anunță metoradar.ro.

Acest val de căldură nu va persista însă foarte mult timp, pentru că tot în weekend va pătrunde, treptat, un aer mai rece dinspre nord-vest. De aceea, temperaturile vor scădea, la început în nordul și vestul țării, iar ulterior și în sud și est.

Contactul dintre cele două mase de aer cu caracteristici diferite va aduce, de asemenea, averse torențiale, furtuni și vijelii puternice în unele zone ale țării. Conform modelărilor actuale, cantitățile de precipitații ar putea depăși 20 – 25 l/mp în cea mai mare parte a țării.

Luna iunie se pare că se va încheia cu temperaturi normale pentru această perioadă, dar un nou val de căldură este posibil la începutul lunii iulie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`