Primul lucru care trebuie făcut când intri în camera de hotel. „Verifică orice este tapițat”

Primul lucru care trebuie făcut când intri în camera de hotel. „Verifică orice este tapițat”
Foto simbol: Pixabay

De cele mai multe ori, atunci când ajung în camera de hotel după drumul lung parcurs, turiștii sar direct în pat. Dar, există alte lucruri foarte importante care trebuie făcute imediat după ce ai ajuns în cameră.

Tapițeria la verificat

Astfel, înainte să te relaxezi în camera de hotel, trebuie să verifici dacă există ploșnițe, conform Ziare.com.

Insectele acestea se hrănesc cu sânge uman în timpul somnului și se ascund în crăpături din mobilier, podele sau pereți. Ele se strecoară într-o camera de hotel prin bagajele oamenilor sau hainele lor.

„Nu contează cât de frumos este hotelul, nu sunt atrase de murdărie”, a spus editorul senior de la huffpost.com.

Bagajele nu ar trebui așezat pe tapițerii

Asta înseamnă că oricât de bine evaluat este un hotel, nu înseamnă că este exclus să aibă ploșnițe. Primul lucru care trebuie făcut este verificarea tapițeriei, a cearșafurilor, al salteleie, al scaunelor.

Pentru a evita ca ploșnițele să se urce în bagaj o soluție ar fi ca acestea să fie ținute în cadă sau pe orice altceva care nu este tapițerie. Cel mai important este să nu fie așezate pe covor.

Dacă ai găsit cumva ploșnițe trebuie să anunți imediat conducerea hotelului și este recomandat să nu te muți în camera de lângă cea în care ai găsit insectele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`