BLOCAJ în sistemul energetic: Primul grup al Termocentralei de la Rovinari a fost ÎNCHIS. Ministrul Energiei, discuții cu prefectul de Gorj

BLOCAJ în sistemul energetic: Primul grup al Termocentralei de la Rovinari a fost ÎNCHIS. Ministrul Energiei, discuții cu prefectul de Gorj

Cutremur în sistemul energetic. Un grup al Termocentralei Rovinari a fost închis din lipsă de cărbune iar alte două ar putea fi oprite în următoarele ore. Astfel întreaga activitate a Complexului Energetic Oltenia este în pericol.

În acest context, joi dimineață, România importă masiv electricitate. La un consum de 8.900 MW, importurile sunt peste 1.500 MW, informează HotNews.ro.

La aproape o săptămână de la declanșarea protestului, ministrul Energiei, Anton Anton, a anunțat joi că va merge la Târgu-Jiu.

”Ministrul Energiei Anton Anton împreună cu Secretarul de Stat Doru Vișan vor avea în cursul zilei de astăzi, 17 ian 2019, o nouă întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia, urmare a reluării grevei în carierele CEO. Discuțiile vor avea loc începând cu ora 12:00 la sediul Prefecturii din Târgu Jiu”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Minerii au întrerupt lucrul şi refuză să se întoarcă la muncă până nu vor obţine măriri de salarii şi condiţii mai bune în subteran. Protestul angajaţilor a pornit de la faptul că, în bugetul pe 2019, nu sunt prevăzuţi bani pentru majorări, deşi acestea le-au fost promise de luni bune.

Complexul Energetic Oltenia are 13.000 de angajați și se află într-o situație financiară extrem de dificilă, fiind estimate pierderi de 1 miliard lei în 2018. Ultima lovitură asupra companiei a fost dată chiar de Guvernul Dăncilă, prin celebra ordonanță 114/2018, care obligă toate companiile din domeniul energetic să plătească o taxă de 2% din cifra de afaceri. Acționarul majoritar este Ministerul Energiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)
16:40 - Geoană sare în apărarea nevăzătorilor: Guvernanții nu fac destul ca nevăzătorii să aibă o „viață demnă”