Primul centru de cercetare pentru combaterea consumului de etnobotanice va fi înfiinţat la Cluj

Publicat: 28 11. 2012, 19:56
Foto: romanialibera.ro

Primul centru de cercetare din România pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de etnobotanice va fi înfiinţat la Cluj. Iniţiativa aparține Prefecturii, Ioan Vuşcan, prefectul municipiului, spunând că oraşul are resursa umană pentru a cerceta compoziţia acestor substanţe în vederea tratării celor intoxicaţi.

„Consumul de etnobotanice în judeţul Cluj şi în toată ţara a devenit un flagel extraordinar de periculos. Văzând statisticile legate de acest consum în rândul tinerilor, care sunt îngrijorătoare în ceea ce priveşte efectele, instituţiile statului nu puteau sta pasive. Aşa s-a născut proiectul de înfiinţare a Centrului de cercetare pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de etnobotanice, primul de acest fel din România. Clujul are resursa umană pentru a cerceta compoziţia acestor etnobotanice, pentru că medicii nici nu ştiu cum să trateze un tânăr intoxicat în urma consumului de astfel de substanţe”, a spus Vuşcan.

Numai anul trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivelul Clujului, s-au făcut vânzări de etnobotanice de peste 600.000 de lei, o sumă extraordinar de mare

Potrivit prefectului Ioan Vușcan, proiectul centrului este sprijinit de mai multe instituţii ale statului, precum DIICOT, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (BCCOA), Poliţia Judeţeană, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF), Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Institutul de Medicină Legală.