Primul caz de Covid transmis prin ochi, descoperit la un copil
Afost descoperit primul caz de Covid transmis prin ochi la un copil. Acestaa fost identificatîn probele recoltate din ochii unui copil în vârstă de11 ani, care a ajuns la spitalpentru investigații medicale după ce a stat prea mult timp lângă un adult infectat, potrivit unuistudiu publicat în „European Journal of Ophthalmology” realizat de medici și cercetători de la San Matteo Polyclinic Foundation din Pavia, potrivit Digi 24.
Se pare că un copil a ajuns la clinica pediatrică San Matteo pentru investigații medicale, în urma contactului pe care l-a avut cuun membru al familiei care era infectat cu Covid-19.
Acest lucru arată cătransmiterea virusului prin lacrimi este „teoretic posibilă”, dar „încă nu este clar dacă poate fi considerată o cale importantă pentru răspândirea Covid-19”, potrivit specialiștilordin Pavia, citați de cotidianul „La Repubblica”.
Copilul era asimptomatic
Directorul clinii pediatrice,Gianluigi Marseglia, a precizat că acesta era asimptomatic, chiar dacă rezultatele analizelorde sânge arată o ușoară creștere a valorilor transaminazelor.Examinarea cu ultrasunete a plămânilor a sugerato ușoară neregularitate pleurală.
Din acest motiv, acestuia i s-a făcut un test, care a iesit pozitiv pentru COVID-19.
Medicii l-au ținut sub observație în continuare.După ceva timp, copilula spus că aveaarsuri la ochi, fiind făcută și o evaluare oftalmologică. În probele luate din ochi a fost identificat Sars-CoV-2.
„Din câte știm, acesta este primul raport privind identificarea Sars-CoV-2 în probele de ochi la un pacient pediatric cu simptome, dar fără semne de implicare oculară. Cu toate acestea, deși transmiterea prin lacrimi este teoretic posibilă, nu este deocamdată clar dacă acest lucru poate fi considerat o cale importantă pentru răspândirea Covid-19″.
„Aceste date extind în continuare spectrul de organe afectate de infecție și subliniază importanța protecției ochilor pentru lucrătorii din domeniul sănătății”, a spus Fausto Baldanti, șeful Laboratorului de Virologie Moleculară San Matteo.
Copilul a fost externat din spital la 12 zile de la internare și pus în carantină până la obținerea rezultatelor negative ale testelor nazale și oculare.