Primele rezultate ale proiectului ReThink HPV Vaccination: Percepțiile privind vaccinarea împotriva HPV în România, dezbătute la Palatul Parlamentului. Soluțiile identificate pentru promovarea sănătății publice (FOTO)
În cadrul unui eveniment la Palatul Parlamentului au fost prezentate și dezbătute primele rezultate ale proiectului ReThink HPV Vaccination. Acestea au identificat percepțiile și atitudinile legate de vaccinarea împotriva HPV și au evidențiat provocările și soluțiile în acest domeniu.
La masa rotundă, care a avut loc pe 11 aprilie, au luat cuvântul personalități din domeniul medical, sociologic și al comunicării, precum și reprezentanți ai autorităților.
Ei au discutat, printre altele, despre accesibilitatea vaccinului, comunicarea eficientă în rândul populației și nevoia de implicare a tuturor actorilor relevanți în promovarea sănătății publice.
Proiectul „Regândirea și Reducerea inegalităților în vaccinarea HPV prin comunicare și training personalizat, bazate pe inovație socială și determinanții comportamentali ai sănătății” (ReThinkHPVaccination) este cofinanțat de Comisia Europeană și coordonat de Fundația Renașterea, avându-i ca parteneri Centrul pentru Inovare în Medicină | Inovare în Sănătate (INOMED) și Eurocomunicare. Scopul principal al proiectului este acela de a sprijini statele membre și țările în curs de extindere a UE să-și restarteze campaniile de vaccinare împotriva HPV.
Dezbaterea este cu atât mai importantă cu cât prin promovarea vaccinării și asigurarea accesului la aceste vaccinuri pentru toți tinerii, România poate realiza progrese semnificative în combaterea cancerului de col uterin și în îmbunătățirea sănătății publice.
Obiectivele proiectului ReThink HPV
Mihaela Geoană, Președintele Fundației Renașterea, a prezentat obiectivele proiectului ReThink HPV: „Deși s-au făcut pași extrem de importanți în ceea ce privește prevenția, în țara noastră, statisticile încă ne plasează primele locuri la incidența și mortalitatea din cancerul de col uterin. Astăzi, sunt foarte accesibile atât prevenția primară, cât și cea secundară, dar acestea nu sunt îndeajuns comunicate și, prin urmare, accesate. Așa cum reiterăm la fiecare eveniment, orice campanie sau proiect pentru sănătate trebuie să fie comunicat intens targetat pe fiecare segment de populație, prin toate mediile, pentru a schimba statisticile atât de dramatice legate de cancerul de col uterin în România”.
Profesor Dr. Adrian Streinu Cercel, Președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, a vorbit despre rolul educației în promovarea vaccinării HPV în România: „Trebuie să începem educația pentru sănătate cât mai devreme. Să le vorbim copiilor despre igienă, protecție și despre beneficiile vaccinării. Avem modelul țărilor care vaccinează din 2009. Spre exemplu, în Australia s-a făcut educație continuă, iar prin vaccinarea anti HPV a fetelor și băieților s-a ajuns la eliminarea cancerului de col uterin. Nu mai există acestă boală în Australia!”.
Dr. Tiberius Brădățan, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Sănătății, a adus în discuție strategiile și politicile ministeriale pentru îmbunătățirea accesului și implementării vaccinului HPV, iar dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicina de Familie, coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), membru in Comitetul Științific al Proiectului ReThink HPV Vaccination, a vorbit despre rolul medicilor de familie în promovarea și implementarea practicilor preventive.
La dezbatere a participat, prin legătură directă de la Bruxelles, și profesor doctor Aurélie Joris, medic obstetrică-ginecologie la Spitalul Universitar Saint Pierre Bruxelles. Acesta a prezentat imaginea de ansamblu a cazurilor de cancere provocate de HPV și rata mortalității asociate acestora în UE. De asemenea, a arătat provocările și soluțiile modelului belgian care sunt aceleași pe care Proiectul ReThink HPV Vaccination le-a identificat în România.
Dezbaterea a vizat multiplele aspecte legate de vaccinarea împotriva HPV
Prezentarea platformei https://rethink-hpv.eu/ro/ a fost susținută de dr Marius Geantă, președinte al INOMED. Rezultatele studiului sociologic și ghidul de comunicare, două dintre etapele parcurse până în prezent în proiect, au fost prezentate de conferențiar universitar dr. Alina Duduciuc de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), coordonator al programului postuniversitar Comunicare în Domeniul Sănătății – Eurocomunicare, partener în cadrul Proiectului ReThink HPV.
Dezbaterea a abordat multiplele aspecte legate de vaccinarea împotriva HPV, inclusiv percepțiile și atitudinile publicului, provocările întâmpinate în campaniile de vaccinare și soluțiile propuse pentru depășirea acestor obstacole. În cadrul dezbaterilor, s-au evidențiat diverse provocări legate de vaccinarea împotriva HPV, precum lipsa informațiilor adecvate în rândul populației, stigmatizarea și miturile asociate acestui tip de vaccin, precum și nevoia de consolidare a eforturilor pentru accesul egal la vaccinare în toate zonele țării. Participanții au subliniat importanța comunicării eficiente în promovarea vaccinării, evidențiind necesitatea unei abordări integrate care să implice atât autoritățile sanitare, cât și profesioniștii din domeniul medical, comunitatea și societatea civilă. Totodată, s-a subliniat importanța informării corecte și a educației în sănătate pentru creșterea gradului de conștientizare și acceptare a vaccinării, în vederea reducerii incidenței cancerului de col uterin în România.