Primele bănci inteligente, montate în centrul Brașovului. Cât au costat și cum funcționează

Publicat: 12 02. 2024, 23:28
Actualizat: 12 02. 2024, 23:28
Sursa foto: Facebook/ Primăria Municipiului Brașov

Primăria Brașov a montat primele bănci inteligente, în centrul orașului, la care se pot încărca dispozitivele mobile. Chiar dacă au fost scumpe, localnicii sunt foarte mulțumiți de ele.

Premieră în România- primele bănci inteligente

Primele bănci inteligente au fost montante în centrul Brașovului, la finalul săptămânii trecute, iar trecătorii care au nevoie să își încarce telefonul o pot face prin intermediul acestora, scrie Adevărul.

Chiar dacă au cablu sau nu, dispozitivele se pot încărca atât wireless, cât și prin cablu și există chiar și acces la internet în zona băncilor.

Cât au costat băncile inteligente

Băncile sunt dotate cu câte două celule fotovoltaice, ceea ce înseamnă că prețul nu a fost deloc mic. Din contră, una singură a costat nu mai puțin de 7.000 de euro.

„Municipalitatea le propune brașovenilor și turiștilor să probeze noul mobilier urban inteligent – este vorba de bănci al căror șezut este format din panouri fotovoltaice, iar energia verde produsă de aceste panouri poate fi utilizată pentru încărcarea device-urilor mobile, fie că vorbim de încărcare prin fir, fie că vorbim de încărcare contactless. De asemenea, sunt dotate cu senzori de măsurare a calității aerului, cu sistem de Internet wireless, iluminat intelgient și aceste bănci pot transmite și mesaje preînregistrate”, a anunțat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov.

Băncile sunt din sticlă în partea superioară, astfel că nu sunt prea confortabile. În plus, nu au nici spătar, astfel că cei care au nevoie să își încarce telefoanele să nu petreacă prea mult timp stand pe ele.