Primele autobuze electrice, din cele 100 cumpărate de Primărie, au ajuns în Capitală (FOTO)

Primele autobuze electrice, din cele 100 cumpărate de Primărie, au ajuns în Capitală (FOTO)
Sursa Foto: Facebook/ Stelian Bujduveanu

Viceprimarul Municipiului București, Stelian Bujduveanu, a transmis vineri, 27 octombrie, că au ajuns primele autobuze electrice, din lotul de 100 cumpărat de Primăria Capitalei.

Primele autobuze electrice au ajuns în București

„Vehiculele au fost livrate cu aproximativ 4 luni mai devreme față de termenul prevăzut în contract. Primele autobuze electrice vor circula pe străzile din Capitală până la sfârșitul anului.

Acestea vor fi introduse treptat în circulație, timp în care se vor realiza montarea și configurarea echipamentelor ITS, training-ul șoferilor STB și al personalului tehnic, testele de anduranță și recepția autobuzelor”, a spus oficialul pe pagina de Facebook.

Noile autobuze au 12 metri lungime, autonomie de minimum 200 km între două încărcări succesive și tracțiune complet electrică. De asemenea, ele sunt dotate cu aer condiționat, au trei uși duble, podeaua fiind complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului.

Potrivit viceprimarului Capitalei, autobuzele sunt „silențioase, digitale, confortabile și economice”.

Autobuzele sunt achiziționate de la BMC Trucks & Bus, un producător cu capital turc, dar care are o fabrică în România, la Ciorogârla.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)