Primele alegeri transparente, cu observatori desemnați, pentru stabilirea noii conduceri a Colegiului Medicilor Stomatologi. Medicii stau și câte o oră la coadă pentru a vota. Nemulțumirile lor (VIDEO, FOTO)
Sâmbăta aceasta au loc primele alegeri cu observatori desemnați pentru stabilirea noii conduceri a Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Dacă la precedentele alegeri, de acum patru ani, abia votaseră 10% pe parcursul întregii zile, acum medicii stomatologi stau la cozi chiar și de o oră. Mai multe nemulțumiri la adresa actualei conduceri i-au scos în număr atât de mare la vot.
Potrivit unor reprezentanți ai medicilor stomatologi, în Cluj votaseră până la ora 10.00 mai mulți medici stomatologi decât o făcuseră acum patru ani pe parcursul întregii zile de vot. Și în București aceștia s-au prezentat la urne în număr mare. Potrivit surselor, ei sunt nemulțumiți de activitatea actualei conduceri din ultimii ani, dar și de modul în care aceasta a înțeles să organizeze scrutinul.
Medicii stomatologi acuză numărul insuficient de cabine de vot și faptul că actuala conducere a CMSR a refuzat, inițial, accesul observatorilor la procesul de numărătoare a voturilor, acceptând acest lucru abia după intervenția Ministerului Sănătății. Mai mult, conducerea CMSR a exclus de la vot medicii stomatologi din tot județul Timiș, din cauza unor divergențe cu aceștia. Și de această dată, stomatologilor din Timiș li s-a dat dreptul de a vota și de a fi votați abia după intervenția Ministerului Sănătății.
Medicii stomatologi, nemulțumiți de actuala conducere a CMSR
De asemenea, potrivit surselor B1TV.RO, medicii stomatologi sunt nemulțumiți și de activitatea din ultimii ani a actualei conduceri a CMSR. Principalele reproșuri:
- lipsa finanțării serviciilor stomatologice din fonduri publice
- accesul limitat al populației la serviciile stomatologice de bază din cauza costurilor
- lipsa programelor naționale în ce privește prevenția și tratamentul afecțiunilor stomatologice și, în general, lipsa unei strategii de dezvoltare a medicinii dentare
- suprareglementarea unor domenii și lipsa de reglementare în alte domenii
- lipsa de transparență în luarea deciziilor în Colegiu
- faptul că actuala conducere a CMSR nu accesează fonduri europene pentru proiecte
Dintre candidați îi amintim pe doctorul Lazarescu, liderul SSER Romania și Academia de Estetică Dentară, care a făcut campanie cu mesajul „Progresul înseamnă un pas înainte”, și pe doctorul Nicolae Cazacu, promotor al mesajului „Practicii Decente în Stomatologie”.
Această campanie electorală pentru Colegiul Stomatologilor marchează o schimbare, deoarece este prima dată în aproape două decenii când se încearcă răsturnarea conducerii existente. Alegătorii au acum posibilitatea de a-și exprima opțiunile individual, înlocuind vechiul sistem bazat pe liste.