Primarul, viceprimarul și preotul unei localități din Gorj, duși la DNA pentru a fi audiați într-un dosar de evaziune

Primarul, viceprimarul și preotul unei localități din Gorj, duși la DNA pentru a fi audiați într-un dosar de evaziune

Primarul şi viceprimarul comunei Bâlteni  din Gorj, Gheorghe Păsărin şi Dumitru Oprea, au părăsit sediul administraţiei locale, fiind duși la Târgu-Jiu pentru audieri.

„Se depun toate actele necesare pentru dovedirea nevinovăției mele. Anchetatorii au solicitat actele lucrărilor care au avut loc aici, pe raza comunei Bâlteni. Lucrările la biserică au fost efectuate așa cum trebuia, se și văd. Ceea ce nu a fost executat, nu a fost decontat.

Firma mea a lucrat la biserica din Peșteana Jiu, eu eram administratorul firmei, apoi în 2012, de cum am fost ales primar, am renunțat la firmă. Cu un an înainte să fiu primar am început aceea lucrare. Nu am avut nicio legătură cu nici un consiliu de administrație, nici cu consiliul parohial. Nu știu cine a făcut sesizarea, nici nu mă interesează. De la Primărie s-au ridicat mai multe documente. Eu sunt la dispoziția anchetatorilor. Nu am nimic de ascuns, este un cod de procedură penală. Este ferma fiicei mele, în 2011 am început să lucrăm acolo, la fermă, era proiect pe fonduri europene, dar nu am putut asigura cofinanțarea și am sistat proiectul”, a declarat primarul Gheorghe Păsărin, primarul comunei Bâlteni, conform stiripesurse.ro.

La audieri, va ajunge şi preotul bisericii care a beneficiat de o reabilitare, dar şi alte persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 – 2015, persoanele vizate ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale unor societăţi comerciale, achiziții publice ce reprezintă operaţiuni fiscale nereale. Sumele de bani provenite din infracţiuni erau introduse în circuitele financiare ale unor societăţi comerciale. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de peste 2.800.000 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`