Primarul Sorin Oprescu, audiat la DNA în calitate de martor în dosarul unui fost șef din PMB

Primarul Sorin Oprescu, audiat la DNA în calitate de martor în dosarul unui fost șef din PMB

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a prezentat vineri la sediul DNA, pentru a fi audiat în calitate de martor privind restituirea ilegală a unui teren din Bucureşti, în care este cercetat Andrei Creci, fost şef de serviciu în Direcția Juridică a Primăriei Capitalei.

În acest dosar a fost audiat vineri și fostul viceprimar al Capitalei Marcel Nicolaescu.

Andrei Creci, fost şef de serviciu în Direcția Juridică a Primăriei Capitalei, este cercetat sub control judiciar de procurorii anticorupţie, după ce ar fi propus, în mod nelegal, restituirea unui teren din Bucureşti, evaluat la peste 3,3 milioane de euro.

Alături de acesta este cercetată, sub control judiciar, o altă fostă şefă de serviciu din aceeaşi direcţie, Catia-Valentina Fălan, suspectată că l-a favorizat pe Andrei Creci.

Ulterior, Creci ar fi încercat să înlăturare urmările faptei penale săvârșite, astfel încât să împiedice urmărirea penală și tragerea la răspundere penală și civilă, împreună cu celelalte persoane cercetate.

Astfel, el ar fi redactat personal un document, semnat de primarul general al Municipiului București, la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), au precizat procurorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card