Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a inaugurat miercuri noua bază sportivă Vitan (VIDEO)

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a inaugurat miercuri noua bază sportivă Vitan (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță,  a inaugurat miercuri noua bază sportivă Vitan.  Baza sportivă, ce are ca acces strada Drumeagului, a fost amenajată de la zero doar în trei luni și cuprinde zece terenuri de sport, respectiv:  un teren mare de fotbal și alte două mai mici, două terenuri de tenis de câmp, trei terenuri de tenis de picior, o zonă pentru baschet cu șase panouri, un teren de volei și un loc de joacă. De asemenea, au fost montate și mese de ping pong.

Tot aici fost amenajat și un spațiu  verde gazonat și au fost  plantați 258 de copaci, din speciile platin de munte, platani, mesteacăn, plopi și 7.100 de fire de hibiscus.

Pentru cei care vor veni la baza sportivă cu mașina au fost amenajate 100 de locuri noi de parcare.

“Accesul aici este gratuit. Oricine poate veni să se bucure de aceste facilități. Parcarea este gratuită și avem peste 100 de locuri de parcare. Ne-am gândit că vor veni din toate zonele Bucureștiului și e nevoie de parcare să se poată parca aici. Accesul este gratuit. Nu există niciun fel de interpretare a acestei chestiuni. Vom face inclusiv o hartă interactivă pe site-ul Primăriei Sector să arătăm toate bazele sportive”, a declarat primarul Robert Negoiță.

Acesta a mai spus că cea mai mare parte a investiției a fost realizată cu angajați ai Sectorului 3. Este vorba de o investiție de câteva sute de mii de lei, până într-un milion de lei din bugetul local.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`