Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, trimis în judecată în stare de arest la domiciliu
Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, de procurorii DNA Galați, alături de mai multe persoane, printre care soția și fiica acestuia.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni, Constantin Hogea este acuzat de luare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.
Constantin Hogea este trimis în judecată alături de soția sa, Hogea Valeria, de fata lor, Hodgea Sorina Iona, administrator al unei societăți comerciale, de Georgescu Cornel Constantin, de Pop Valer Costantin și Brudiu Maria.
Valeria Hodgea, soția primului menționat, administrator al unei societăți comerciale, este acuzată de complicitate la luare de mită și de complicitate la efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.
Fiica celor doi, Hogea Sorina Ioana, este acuzată și ea de complicitate la luare de mită.
Potrivit rechizitoriului, „Hogea Constantin, Pop Valer Constantin și Brudiu Maria, în calitate primar, arhitect – șef respectiv secretar în cadrul Primăriei Tulcea, la data de 26 octombrie 2007, au semnat și eliberat pentru firma administrată de inculpatul Georgescu Cornel Constantin o autorizație de construire a unui bloc de locuințe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special (penitenciar și unitate miliară), fără a se fi obținut avizele prealabile de la Ministerul Justiției și Ministerul Apării Naționale, conform legislației în vigoare.
Această acțiune a avut ca urmare obținerea, de către firma respectivă, a dreptului de a construi un bloc de locuințe cu încălcarea condițiilor legale, dar și un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite.
Urmare a înțelegerii avute cu inculpatul Georgescu Constantin Cornel, dar și în scopul protejării intereselor financiare ale acestuia (a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii și execuție lucrări cu Primăria municipiului Tulcea), la finalizarea lucrărilor, respectiv la data de 21 ianuarie 2009, inculpatul Hogea Constantin a primit, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica acestuia din urmă, inculpata Hogea Sorina Ioana.
Pentru a disimula primirea apartamentului respectiv și pentru a crea aparența că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea inculpatului Hogea Constantin, la aceeași dată, fiica și soția sa, au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că contravaloarea locuinței fusese achitată anterior.
Începând cu luna ianuarie 2015, inculpatul Hogea Constantin, beneficiind de sprijinul soției sale, inculpata Hogea Valeria a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în sensul că, uzând de funcția pe care o deținea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăți comerciale ce aparținea acesteia din urmă.
Concret, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spații pentru clipuri publicitare, inculpatul Hogea Constantin s-a interesat despre situația juridică a unui imobil din municipiul Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, despre prețul practicat pe piață pentru prestarea unor asemenea servicii, despre obținerea unor modele de contracte de închiriere spațiu publicitar, a depus diligențe pentru realizarea spoturilor publicitare, asigurarea asistenței tehnice de specialitate pentru punerea în funcțiune a panoului și asigurarea întreținerii funcționării acestuia”, se arată în comunicatul DNA.
În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil, proprietate a inculpaților Hogea Constantin, Hogea Valeria și Hogea Sorina – Ioana.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Toate aceste acțiuni au avut ca rezultat încheierea unor contracte de închiriere spațiu publicitar cu un număr de șase persoane.