EXCLUSIV ONLINE // După postarea care a stârnit controverse pe Facebook și a ajuns în vizorul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, primarul din Tg. Mureș, Dorin Florea, spune că își menține declarațiile și nu se teme de consecințe. Acesta a explicat pentru B1.ro că a studiat fenomenul abandonului și a familiilor care trăiesc din alocațiile copiilor și a luat chiar și măsuri, dar că este depășit de situație. În contextul în care urmează ca alocațiile copiilor să fie dublate edilul se teme că situația se va înrăutăți.
”Nu consider deloc (că am exagerat n.r), ci consider că este o mare responsabilitate pentru că este un lucru pe care l-am spus în urmă cu vreo 6 ani, după o analiză foarte serioasă, după o analiză pe care o am pe cea mai mare comunitate de țigani din România, în județul Mureș să știți că există și în Tg. Mureș. Oameni pentru care am făcut ceva, oameni pe care îi am în analiză de ani de zile și am văzut unde se greșește. E o categorie care trebuie neapărat supusă dezbaterii, discuției, educației, pentru că nu este normal ca cineva să facă copii de la 13 ani, la 20 de ani să aibă 4 copii și să aștepte doar alocația”
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Primarul admite că sunt și cazuri de asistați social care nu sunt de etnie romă care, la fel, fac foarte mulți copii, nu au condiții unde să-i crească și spune că intenția sa nu a fost să discrimineze.
’’Eu vorbesc de cei care îi abandonează, copiii aștia ajung în mediul infracționalității, ajung cu probleme de pedofilie, ajung în ceea ce se întâmplă în România reală. Eu vorbesc de aceste categorii, nu vorbesc în general. Sunt oameni care s-au salvat, am comunități întregi care s-au salvat, am comunități întregi care efectiv au demonstrat. Eu văd doar un singur om care are copii, se scoală la 06.00 dimineața, merge, muncește, soția la fel, își cresc copiii în decență, aia înseamnă discriminare și să văd altul care stă și așteaptă alocația și face copii exact cu scopul asta. Dacă le oferi locuri de muncă sau ceva, nu îi interesează, deci este o categorie care, părerea mea, crește semnificativ și statul are responsabilitate, deci este o problemă a responsabilității statului. Pentru că lucrurile nu mai trebuiesc făcute intempestiv, peste noapte și toate în scop electoral și facem circul perpetuu din România. Este din punctul meu de vedere, după o analiză serioasă, o problemă de analizat, de discutat și găsită soluția. Nu ne aruncăm repede, acum repede, dăm alocații și cu asta … vedem după aceea consecințele. Problema demografică a României nu o rezolvi în felul acesta.
Eu mă refer la orice categorie de om care nu este capabil să crească, să educe, să facă un copil, de făcut nu am cum să mă opun eu, e treaba lor. Dar atunci eu intervin ca stat și am responsablitatea să iau copilul să mă ocup de el, să scot cetățean sau om din el. După care poate interveni în discuție să și-l preia înapoi. Este o categorie care trebuie analizată printr-o anchetă. Oricum se fac anchete, se stă de vorbă, orice femeie care a născut un copil știe foarte bine prin ce proceduri birocratice trebuie să treacă. A face o analiză suplimentară nu mi se pare un lucru deloc deplasat, ci mi se pare deplasat să nu iei în serios acest subiect„, a mai declarat primarul
Despre citația la CNCD acesta a declarat:
„Nu mă interesează instituții care efectiv, sunt tipic perioadei de mediocritate în care ne scăldăm și apar și societățile pe măsură. Pe care nu îi interesează decât spectacolul și să te faci că lucrezi, exact blestemul pe care îl avem de la Revoluție. Fă-te că lucrezi … nu știu cum. M-au discriminat și m-au atacat pâna acum de vreo 3 ori. Vreo 3 sau 4 procese pe care le-am avut. Eu nu fac declarații cu temere de o instituție restrictivă care nu înțelege fenomenul„
La nivel local, vă și gândiți să luați niște măsuri? Aveți puterea să luați niște măsuri pentru a și implementa?
”Am luat, pentru că dacă nu luam aceste măsuri nu îmi dădea mâna să vorbesc sau să am o asemenea experiență. Am o experiență uriașă în acest domeniu, încă o dată v-am spus, cea mai mare comunitate de aceste persoane defavorizate este în județul Mureș și în Tg. Mureș. Am făcut cartiere întregi, am rezolvat o serie de mari probleme ale lor de infrastructură, de tot ce vreți dumneavostră, doar că mă depășește. Efectiv capacitățile financiare ale orașului sunt depășite. Am și în Consiliul Local, eu am o serie de ajutoare pe care le dau acestor familii, dar în momentul în care se pune problema că li se dau bani, devine o motivație suplimentară, de a nu gândi de nici un fel de a se salva, sau de a se insera ci nu îi interesează decât cu acest scop de a se salva, de a se insera. Ci nu îi interesează decât să stea și efectiv copiii ajung până la urmă abandonați, sau îi găsiți și în abandonul școlar, de care tot aud pe toate canalele, că îngrijorează România. De aici provin toți’’ a concluzionat primarul.