Primarul din Popeşti-Leordeni: 48 de apartamente noi în Confort City, pentru cei afectaţi de incendiu

Primarul din Popeşti-Leordeni: 48 de apartamente noi în Confort City, pentru cei afectaţi de incendiu

Primarul din Popeşti-Leordeni, Petre Iacob, a anunțat că persoanele afectate de incendiul din Confort City, din 2 octombrie, vor fi mutați în 48 de apartamente, dintre care, luni, au fost predate 12.

„Vor fi date 48 de apartamente, dar nu sunt toate gata mobilate”, a spus primarul, potrivit Mediafax.

Din totalul apartamentelor pentru cei afectaţi de incendiu, 12 au fost predate, luni, pentru o parte dintre cei care locuiau la mansarda blocului, respectiv la nivelul 11.

Potrivit lui Iacob, dezvoltatorul imobiliar se va ocupa de cazarea tuturor celorlalte familii, până la refacerea blocului, care va începe joi.

În imobilul care a luat foc pe 2 octombrie au fost afectate 243 de apartamente, potrivit primarului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`