Primarul din Novaci spune că autoritățile au emis cod roșu de inundații după ce s-a produs viitura pe râul Gilort
Codul roșu de inundații pentru orașul gorjean Gilort a fost emis de autorități după ce s-a produs viitura pe râul Gilort, a explicat, joi, primarul Dumitru Leuștean.
Viitura de peste trei metri înălțime lovise deja Novaci și a rupt digul de protecție, cauzând inundarea mai multor case și gospodării din oraș, în momentul în care a fost emisă avertizarea.
„Avertizarea a fost emisă mai târziu, viitura era deja în desfășurare când eu am fost întrebat de unii jurnaliști dacă știu că a fost instituit cod roșu de inundații. Eram la fața locului, viitura trecuse de zona de nord a orașului și de-abia apoi a fost emisă avertizarea de cod roșu. Nu aș avea niște repere orare pentru că în acele momente nu se mai uita nimeni la ceas ca să vadă cât e ora”, a confirmat și purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu.
Acesta a mai menționat că orașul Novaci era însă sub cod portocaliu de inundații instituit de hidrologi cu o seară înainte de a se produce viitura, informeazăMediafax. Oraşul Novaci a fost lovit, marţi la prânz, de o viitură puternică de câţiva metri, care a rupt diguri şi maluri de protecţie, inundând străzi, gospodării şi case, astfel că autorităţile din zonă au luat decizia evacuării a oamenilor din peste 70 de gospodării.