Primarul din Horezu şi o angajată a primăriei, trimişi în judecată pentru uz de fals
Primarul oraşului Horezu din judeţul Vâlcea, Ilie Fîrtat, a fost trimis în judecată pentru uz de fals, transmite Mediafax. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată un angajat al Primăriei Horezu, Victoria Gheorghescu, firma care asigură serviciul de termoficare în oraşul Horezu, SC Sacomet SA, dar şi patronul şi administratorul acestei societăţi, Florian Nicolăescu.
Primarul este acuzat că a semnat un document în care se menţiona că Sacomet SA, firmă căreia i-a fost încredinţat serviciul de termoficare în oraş, nu are datorii către bugetul local, document care nu atestă însă realitatea.
Cazul a ajuns în atenţia procurorilor la reclamaţia unui politician din Vâlcea, care a aflat despre situaţie şi a reclamat-o anchetatorilor.
„Eu am semnat un act, un certificat fiscal, am semnat pentru autoritate, dar este întocmit de un funcţionar public care probabil a vrut să-mi facă un bine, cu ghilimelele de rigoare. (…) Am semnat un certificat fiscal făcut de doamna Gheorghescu, care mi l-a dat pe zero, fără să ştiu dacă acest lucru corespunde sau nu (dacă SC Sacomet are sau nu datorii către bugetul local – n.r.). Declaraţiile de impunere pe anul 2013 erau achitate in integralitate, povestea vine din datoriile istorice pe care (SC Sacomet SA – n.r.) le avea”, a spus primarul Ilie Fîrtat, contactat de Mediafax.
Acesta a precizat că timp de mai mulţi ani societatea Sacomet a contestat în instanţă taxele şi impozitele către bugetul local pentru clădiri şi terenuri care au fost folosite de autorităţile locale şi că există litigii în instanţă în acest sens.