Primarul localității Ceatalchioi, Tudor Cernega, a declarat joi seara, în emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat, că el a fost cel care a descoperit resturile de la drona rusească prăbușită, nu forțele MApN. Edilul bănuiește că atât președintele Iohannis, cât și ministrul Apărării ar fi fost dezinformați:
„Drona am găsit-o ieri dimineața. Mi s-a părut reacția domnului ministru una exemplară, chiar aș vrea să precizeaz că decizia domnului ministru a fost una surprinzătoare. Mi-a zis în felul următor, ieri a fost una, astăzi e alta, trebuie să spunem adevărul, nu avem nimic de ascuns. Am rămas surprins că dumnealui a fost dezinformat.
A rămas puțin pe gânduri. A fost și domnul șef al Statului Major, domnul general al Forțelor Aeriene, domnul prefect la locul indicat de mine și l-am întrebat ce facem și a zis că ieri a fost una, azi este alta. Nu avem decât adevărul să îl spunem. Nu știu cum s-a ajuns la comunicatul acela. Eu cred că a fost dezinformat. Părerea mea personală e că nu ar trebui schimbat ci dacă a învățat această lecție trebuie să își facă curățenie în ograda dumnealui. La fel și domnul președinte Iohannis îi înțeleg poziția în care a fost pus, dar înțeleg curajul că a zis că ieri a fost una și azi e alta.”
Primarul a descris cum a ajuns la locul prăbușirii dronei: „A apărut locațiile, niște colegi mi-au zis uite acolo ar fi zona. După discuțiile cu mai mulți, mi-au zis că una dintre bubuituri a fost foarte puternică. Probabil a fost rachetă. M-am urcat în mașină, m-am dus acolo, cunosc foarte bine zona. Zona este una greu de văzut și de localnici. Vizibilitatea e redusă, între dig și mal, pădure bătrână, neîntreținută, vegetație spontană, resturi aduse de apă…e foarte greu accesibilă. Am văzut fragmente. Am pus mâna pe telefon l-am sunat pe dumnealui, pe domnul general de brigadă. În 3-4 ore au venit la fața locului. Restul acțiunii a rămas în sarcina MApN-ului”.