Scandal monstru în Caransebeș. Primarul Felix Borcean este acuzat de fostul manager al spitalului din oraș, Mihaela Popovici,de avansuri sexuale.
Conflictul a plecat de la schimbarea din funcția de manager a Mihaelei Popovici. Ea susține că s-a ajuns la emiterea sa pentru că arefuzat să se culce cu edilul.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Video: expressdebanat.ro
„Pe lângă faptul că se crede un mare primar, se crede și un mare gigolo. Nu este nici una, nici alta, dar despre acestea voi vorbi în zilele următoare. Probele pe care le dețin le voi pregăti. Eu nu am nimic nici de ascuns, nici de pierdut. Probabil că este sfârșitul carierei politice a lui Felix Borcean. Există SMS-uri în care am fost chemată să mă întâlnesc cu domnul primar chiar la el acasă, când soția lui nu era acasă. Mai mult de atât ce poate fi?! Poate mai are și el SMS-urile! Îmi pare rău că trebuie să spun lucrurile astea”.
Popovici îi aduce acuze și noului manager, Octavian Dena: „Mi-a făcut și el avansuri, l-am cunoscut prin pseudo-primarul Felix Borcean, care mi l-a prezentat în biroul meu de la spital. Mi-a cerut numărul de telefon, ne-am întâlnit, m-a invitat undeva în afara orașului, mă aștepta cu mașina în fața casei”.
Primarul Caransebeșului a spus, pentru expressdebanat.ro, că declarațiile doctoriței sunt „minciuni disperate! Caracter infect!”.