Primarul din Baia Mare a fost pus sub urmărire penală de DNA: Cătălin Cherecheș, acuzat de abuz în serviciu și complicitate la fals în înscrisuri
Procurorii din cadrul DNA au dispus efectuarea în continuare urmăririi penale față de Cherecheș Cătălin, primar al municipiului Baia Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.
În același dosar mai este urmărită penal și Pop Aurica. Aceasta este acuzată de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 01 octombrie 2015, respectiv din 02 octombrie 2015, față de inculpații:
Năsăiescu Florin Sandu, contabil în cadrul clubului H.C. Municipal Baia Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, și Făt Ioachim Nicolae, director al echipei Handbal Club Minaur (echipa masculină) din cadrul H.C. Municipal Baia Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, complicitate evaziune fiscală, în formă continuată.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2014 – septembrie 2015, inculpatul Bala Liviu – Ioan, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte sau a ajutat la întocmirea acestora (efectuarea de cheltuieli fictive, întocmirea de documente contabile fictive, efectuarea de cheltuieli ce nu au fost cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli și în bilanțul contabil aprobat de Adunarea Generală a H.C. Municipal Baia Mare etc.), prin acestea cauzând acestui club sportiv un prejudiciu în sumă de aproximativ 650.000 lei.
Concret, în luna aprilie 2015, jucătoarelor de handbal din cadrul clubului H.C. Municipal Baia Mare, li s-a înmânat, de către reprezentanții clubului, câte un dosar fiecare conținând mai multe documente, între care un contract civil de prestări servicii încheiat între H.C. Municipal Baia Mare, în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpatul Liviu Bala, în calitate de director executiv, și fiecare dintre jucătoarele din lotul echipei de handbal, prin PFA, în calitate de prestator de servicii, perioada contractului fiind 28.11.2014-30.06.2018.
Conform contractului civil de prestări servicii, pentru obligațiile asumate de către jucătoare, beneficiarul H.C. Municipal Baia Mare trebuia să achite, în tranșe periodice, în urma facturării de către prestator, mai multe sume de bani.
Tot în cadrul aceluiași dosar primit de fiecare dintre jucătoare, există printre altele și un document, prin care acestea îl împuternicesc pe inculpatul Năsăiescu Florin –Sandu, care a condus contabilitatea primară a Clubului sportiv H.C.Municipal Baia Mare, pentru ca în numele fiecăreia și pentru fiecare dintre jucătoare, să semneze cu semnătura sa electronică orice înscris ce emană de la PFA-urile înregistrate pe numele sportivelor.
De asemenea, cu aceeași ocazie li s-au înmânat jucătoarelor câte 13 facturi și chitanțe aferente perioadei 30.11.2014-30.12.2014, emise de către fiecare în parte, prin PFA-ul deținut, având ca obiect prestări servicii conform contractului, însumând în total 65.000 lei.
Aceste facturi nu reflectă realitatea, întrucât jucătoarele au primit pentru serviciile prestate mai puțin de 10.000 lei fiecare, restul sumei de bani facturată fiind încasată de către reprezentanții clubului.
În aceeași perioadă, inculpatul Bala Liviu – Ioan a ajutat la înregistrarea în actele contabile ale H.C.M. Baia Mare a unor cheltuieli corespondente anilor 2014 și 2015, care nu au la bază operațiuni reale și la evidențierea altor operațiuni fictive, respectiv înregistrarea de venituri nereale pe PFA-urile aparținând sportivilor, denaturându-se astfel rezultatele financiar – contabile atât ale H.C. Municipal Baia Mare cât și ale persoanelor fizice respective, concomitent cu producerea unui prejudiciu în dauna statului.
În aceeași manieră a procedat și inculpatul Făt Ioachim – Nicolae, în calitate de director al echipei Handbal Club Minaur (echipa masculină) din cadrul H.C.Municipal Baia Mare.
În sprijinul aceleiași rezoluții infracționale, inculpații Bala Liviu – Ioan și Făt Ioachim – Nicolae l-au susținut pe inculpatul Năsăiescu Florin –Sandu, în demersurile efectuate de acesta din urmă în legătură cu întocmirea unor documente în fals, cu scopul de a justifica prejudiciile create atât Clubului sportiv H.C.Municipal Baia Mare cât și bugetului consolidat al statului.
Inculpatul Năsăiescu Florin –Sandu, a beneficiat și de ajutorul suspectei Pop Aurica, care în perioada 2014 – 2015 a condus efectiv contabilitatea clubului și care avea cunoștință că o parte din documentele contabile prezentate de inculpat nu reflectau operațiuni reale sau erau întocmite în fals.
În aceeași perioadă, suspectul Cherecheș Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, uzând de prerogativele ce-i sunt conferite de funcția îndeplinită, a promovat și susținut proiecte în Consiliul local al municipiului Baia Mare, în vederea finanțării Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare, deși avea cunoștință de activitatea infracțională desfășurată de inculpații Bala Liviu – Ioan, Năsăiescu Florin – Sandu și Făt Ioachim – Nicolae, care și-au însușit sume de bani din veniturile clubului sportiv în maniera descrisă mai sus.
Mai mult, suspectul Cherecheș Cătălin era cel care conducea întreaga activitate a Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare, respectiv se ocupa, direct sau prin intermediul celorlalte persoane menționate mai sus, de selectarea jucătorilor și jucătoarelor de handbal, de încheierea contractelor cu acestea, stabilirea valorii contractelor cu fiecare jucător în parte, de selectarea antrenorilor, echipamentelor, de modul de gestionare a sumelor de bani virate clubului de către Consiliul local al municipiului Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș, de sumele de banii provenite din sponsorizări, de acoperirea fraudelor produse clubului sportiv, prin facturi și chitanțe fictive provenind de la PFA-urile jucătorilor, în urma presiunilor pe care le exercita asupra acestora.
De asemenea, suspectul Cherecheș Cătălin a dispus, în mod abuziv, unor entități cu capital majoritar de stat și cu capital privat, acordarea unor sponsorizări în favoarea Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare, iar sumele de bani erau folosite pentru acoperirea de cheltuieli fictive înregistrate la acest club.
În realitate, o parte din sumele de bani ajungeau la inculpații Bala Liviu – Ioan, Năsăiescu Florin – Sandu și Făt Ioachim – Nicolae și la alte persoane.
Implicarea totală a suspectului Cherecheș Cătălin în activitatea Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare nu a fost de natură a servi interesului comunității din municipiul Baia Mare, ci doar pe acela al unui grup privat de interese, organizat în cadrul clubului sportiv și interesul personal.