Primarul demisionar al municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, va fi judecat în stare de libertate, după ce magistrații Tribunalului Harghita au decis miercuri revocarea măsurii arestului la domiciliu, scrie Agerpres.
Raduly a fost trimis în judecată într-un dosar de abuz în serviciu, iar miercuri și-a dat demisia „din onoare și din moralitate” (Detalii AICI).
În același dosar, viceprimarului Szoke Domokos i s-a schimbat măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar pentru 60 de zile, având interdicție de a-și exercita funcția.
Soluția în cazul primarului demisionar poate fi contestată în termen de 48 de ore, la Curtea de Apel Târgu Mureș. De altfel, viceprimarul Szoke Domokos a contestat decizia luată de magistrații Tribunalului Harghita.