Primarul comunei argeşene Bradu, Florin Frăţică, alături de 32 de persoane, a fost reţinut de procurori după audieri maraton. Aproxiativ o sută de suspecţi şi martori au trecut rând pe rând pe la procurori pentru a da explicaţii într-un dosar al cărui prejudiciu se ridică la 30 de milioane de euro. În reţeaua care se ocupa de evaziune fiscală ar fi implicate 200 de firme din IT şi construcţii. Printre acestea se numără UTI, Romsys, Strabag sau Total Network Solution. Între timp au apărut şi detalii legate de modul în care acţiona reţeaua. Potrivit unor surse, sume mari de bani erau scoase cu sacoşele din bănci.
Un număr de 50 de persoane sunt urmărite penal într-un megadosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011-2014, reprezentanţii a peste 200 de firme ar fi creat circuite fictive, pentru a nu plăti taxele şi impozitele datorate bugetului de stat. Prin intermediul societăţilor comerciale implicate, ar fi fost fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către anumite persoane. Banii obţinuţi ar fi fost astfel reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare, în baza unor documente fictive. Potrivit unor informaţii, cei implicaţi înfiinţau firme fantomă, inventau servicii de mentenanţă, iar în acte se trecea că societăţile au asigurat aceste servicii. După aceea, virau banii în bancă, de unde îi scoteau cu sacoşa.
Peste 300 de poliţişti au descins la 146 de adrese din Bucureşti şi 11 judeţe pentru a ridica documente de la firmele care activau în domeniile IT si construcţii, dar şi acasă la mai mulţi suspecţi.
Au fost ridicate facturi fiscale, documente financiar contabile, sisteme informatice şi suportul de stocare al datelor, 250.000 de lei, un pistol cu gaze şi mai multe carduri bancare.
Pe lista societatilor vizate se numără UTI, Romsys, Zeus, Strabag, Total Network Solution si două firme subcontractate de Cristian Erbaşu. Omul de afaceri a fost audiat în acest dosar.
Vizat de ancheta procurorilor este şi Florin Frăţică, primarul din Bradu, judeţul Argeş. În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit patru arme de vânătoare si de foc la domiciliul acestuia, pentru care nu avea permis legal.
Prejudiciul în acest dosar este uriaş: aproximativ 30 de milioane de euro.
100 de suspecţi şi martori au fost chemati la audieri pentru a da explicaţii.