Primarul care a promis bani proaspetelor mămici s-a răzgândit: Nu am avut de unde. Până la urmă ar fi trebuit să facă şi copii, sunt familii tinere

Primarul care a promis bani proaspetelor mămici s-a răzgândit: Nu am avut de unde. Până la urmă ar fi trebuit să facă şi copii, sunt familii tinere
Foto: Libertatea

Primarul din Gorj care a promis fiecărei proaspete mămice un stimulent s-a răzgândit. Edilul din comuna Bălăneşti declarase anul trecut că femeile care vor face un copil vor primi din partea primăriei 2.500 de lei.

Acordarea stimulentului a fost aprobată de Consiliul Local, la începutul anului trecut, în condiţiile în care în 2015 au murit 47 de persoane şi s-au născut doar doi copii.

Acum, altfel stă situația. Primăria nu mai are bani, iar cele 12 femei care au născut în acest răstimp nu primesc niciun ban.

“Sunt înţelegătoare, până la urmă oricum ar fi trebuit să facă şi copii, sunt familii tinere”, a declarat, pentru Mediafax, Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălăneşti.

Mămicile spun că au înțeles situaţia, dar speră totuşi să primească banii.

”Am înţeles că nu au fost bani, sperăm ca problema să fie rezolvată până în martie, ca să încurajeze şi alte femei şi poate chiar noi să mai facem un copil. Sunt de ajutor şi aceşti bani. Creşterea unui copil presupune multe cheltuieli, probabil de aceea tinerele nu mai rămân însărcinate şi preferă să meargă la muncă, în străinătate”, a spus una dintre mămici.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`