Edilul municipiului Brașov, Allen Coliban, l-a mutat pe viceprimarul Sebastian Rusu cu biroul printre morminte.
Mai mult decât atât, primarul i-ar fi retras viceprimarului toate atribuțiile, cu excepția gestionării cimitirului.
Aparent, conflictul între cei doi ar fi apărut imediat după alegeri, dar a escaladat și a culminat la ședința consiliului din 31 octombrie, atunci când edilul ar fi cerut demiterea viceprimarului, notează digi24.ro.
De asemenea, primarul Allen Coliban l-a anunțat printr-o înștiințare electronică, că biroul său va fi mutat într-o clădire din incinta cimitirului.
Viceprimarul Sebastian Rusu a precizat că nu are nicio obiecție cu privire la această mutare, dar a dorit să știe dacă această schimbare este o umilire sau o jignire adusă la adresa lui.
După cele întâmplate, viceprimarul așteaptă decizia primarului pentru a ști ce are de făcut pe mai departe, deoarece multe dintre atribuțiile sale ar fi fost retrase, iar acum ar fi responsabil doar de administrarea locurilor de veci din cimitir.