Primăria Timișoara a trimis în ajutor la Serviciul de Ambulanță asistenți școlari. Aceștia au făcut cale întoarsă când au aflat ce trebuie să facă

Publicat: 12 11. 2020, 18:05

Primăria Timișoara a încercat să ajute Serviciului de Ambulanță Timiș, prin trimiterea a cinci asistenți, de la Medicină Școlară. Aceștia însă, au crezut că vor oferi sprijin pentru serviciul call center și au făcut cale întoarsă când au aflat ce trebuie să facă, de fapt.

Asistenții școlari trimiși în ajutor de Primăria Timișoaraau făcut cale întoarsă

Potrivit presei locale, cinci minibuze au fost pregătite pentru Serviciul de Ambulanță Timiș, cabinele au fost închise pentru ca șoferii să nu se infecteze cu Covid-19 și aceștia vor purta echipament de protecție. De asemenea, Primăria Timișoara, conștientă de criza gravă de personal a trimis și cinci asistenți, de la Medicină Școlară.

Din cauza unor probleme de comunicare, aceștia nu ar fi fost informați că trebui de fapt să ofere ajutor l recoltare, nu să răspundă la telefoane sau să ofere informații pacienților de la distanță:

„Au fost trimiși niște asistenți la noi, dar cred că iar a fost o eroare de comunicare, pentru că ei au crezut că vin pentru un call-center la noi. Au fost retrași și urmează să primim alții, cu mașini cu tot, pentru că dacă nu vin cu șoferi cu tot nu este de ajutor. Ar fi bine să fie separat, pentru că ei merg să facă recoltări în județ”, ne-a mai spus Leonida.

Angajații SAJ fac cu greu față solicitărilor pentru recoltare. Unele mașini merg de două ori pe zi în județ. Sunt în jur de 300 de recoltări pe zi, la care se adaugă și solicitările zilnice de la SAJ.

Serviciul de Ambulanță scoate cam 36 de ambulanțe zilnic pe trasee. Pe lângă cele 300 de recoltări, SAJ mai are în jur de 300 de intervenții zilnice la persoanele care au nevoie de ajutor medical, din care 100 sunt la timișenii confirmați cu coronavirus.

La SAJ Timiș este și deficit de personal. De la începutul pandemiei, acolo au fost confirmați 32 de angajați cu SARS-CoV2, din care trei medici, 12 asistenți și 17 ambulanțieri. În prezent, sunt bolnavi de Covid-19 trei medici, trei asistenți și trei ambulanțieri, spune directorul.

Peste 10.100 de noi cazuri deCOVID-19la nivel național, din aproape 36.000 de teste

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, joi, că 10.142 de noi cazuri de infectare cucoronavirusau fost confirmate în ultimele 24 de ore, la nivel național, dintr-un total de 35.762 de teste care au fost prelucrate de miercuri până joi. În același interval și-au pierdut viața alți 121 de pacienți diagnosticați cuCOVID-19. Totodată, în acest moment, în spitalele din țară sunt internate 12.852 de persoane testate pozitiv cu noulcoronavirus, 1.152 dintre acestea aflându-se în secțiile de terapie intensivă. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.599 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Astfel, de la începutul pandemiei și până în prezent, în România au fost înregistrate 334.236 de cazuri de persoane infectate cu noulcoronavirus, dintre care 224.916 s-au vindecat.