Primăria Sectorului 4 lansează proiectul de construire a noii magistrale de metrou M4, dintre Gara de Nord și Gara Progresul

Primăria Sectorului 4 a anunțat că demarează proiectul de construire a noii magistrale de metrou – M4, dintre Gara de Nord și Gara Progresul.

Primăria Sectorului 4, detalii despre construirea noii magistrale de metrou

Instituția condusă de Daniel Băluță este liderul asocierii cu Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Județean Ilfov și Sectorul 5 al Capitalei.

Primăria Sectorului 4 a depus cererea de finanțare în sumă totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesați prin „Programul Transport” al UE 2021-2027, și a precizat că semnarea contractului de finanțare ar urma să aibă loc în cel mult 60 de zile, ceea ce „va permite derularea rapidă a tuturor procedurilor premergătoare construcției efective”.

„În paralel, conform estimărilor specialiștilor angrenați în derularea acestui obiectiv de investiții, până la finalul lunii februarie a.c., va fi lansată în S.I.C.A.P. și procedura de licitație publică pentru proiectare și execuție. Câștigătorul/câștigătorii acestei proceduri va/vor avea la dispoziție un termen de opt luni pentru derularea primei faze de proiectare, astfel încât construcția efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Ulterior, într-un interval de maximum 60 de luni, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Sectorului 4.

Studiile de specialitate au fost întocmite, iar noua linie M4 ar urma să cuprindă 14 stații amenajate pe o lungime totală de aproximativ 11 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și să traverseze teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov.

„Astfel, trenul de metrou va pleca de la Gara de Nord, pe strada Gării de Nord, va parcurge intersecția cu strada Berzei, strada Vasile Pârvan, strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, va trece prin fața Hotelului Marriott, pe Calea 13 Septembrie, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, pe Șoseaua Viilor. Va ajunge în intersecția de la Eroii Revoluției, va continua pe Șoseaua Giurgiului, iar la intersecția cu strada Bercenarului, va urma strada care duce la Gara Progresul și va ajunge cu ultima stație în fața Gării Progresul. De aici, trenul se va retrage într-un depou nou și modern, ce va fi deservit de o parcare park&ride”, se arată în același comunicat.

Stațiile, conforme cu cele mai înalte cerințe de securitate la incendiu

Cele 14 stații ale noului traseu (Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Progresul) vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități, mai menționează Primăria Sectorului 4, care susține, totodată, că stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, înclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.

„Sectorul 4 și-a asumat acest proiect deosebit de important și sunt convins că, alături de partenerii noștri, vom putea oferi oamenilor încredere și predictibilitate. Încredere că lucrările se vor desfășura fără să le afecteze semnificativ modul de viață și speranța că, într-un interval de timp rezonabil, toți cei care intră zilnic în București dinspre localitățile învecinate Sectorului 4 pot ajunge mai ușor, mai repede și mai ieftin în centrul orașului folosind metroul, un mijloc de transport ecologic și nepoluant. Investiția în infrastructura de metrou  reduce din timpii petrecuți de oameni în drum către serviciu, reduce poluarea și devine pol de dezvoltare ce aduce în zonă investitori, aduce investiții generatoare de venituri ce se traduc, în final, în locuri de muncă bine plătite și în general, într-un trai mai bun pentru toți bucureștenii”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)