Primăria Satu Mare a cumpărat toalete inteligente la preţ de garsonieră de lux. „Sunt copii abandonaţi destui, ar fi putut face pentru ei”
Primăria Satu Mare a cumpărat patru toalete inteligente, fiecare costând circa 50.000 de euro. Localnicii nu-s deloc mulțumiți de ”investiție”: „Sunt copii abandonaţi destui, ar fi putut face pentru ei”.
Primăria Satu Mare a cumpărat 4 toatele inteligente. Fiecare a costat circa 50.000 de euro
„Altundeva se puteau băga 50.000 de euro” – a reacționat o localnică după ce a văzut prima oară toaleta inteligentă amplasată de primărie în Piața 25 Octombrie.
Iar alt sătmărean a susținut că în municipiu se poate cumpăra chiar și un apartament cu două camere cu 50.000 de euro.
„Pentru copii să facă ceva, taie, sunt copii abandonaţi destui, ar fi putut face pentru ei”, a spus un alt localnic, potrivit Observator News.
Toaletele sunt racordate la sistemul de canalizare al orașului și au un sistem de auto-curățare. De asemenea, ele pot fi folosite și de persoanele cu dizabilităţi. Imediat ce vor deveni funcționale, ele vor putea fi folosite contra-cost. Consilierii locali urmează să stabilească taxa și, cel mai probabil, aceasta va fi 1 leu.