Primăria Cluj-Napoca va deveni din aprilie prima din România care va elibera documente de urbanism în format electronic

Publicat: 30 03. 2017, 18:47
Foto:Catavencii.ro

Din aprilie, Primăria Cluj-Napoca va deveni prima din România care va elibera documente de urbanism în format electronic, a declarat primarul Emil Boc, citat de ZF.

”De la începutul lunii aprilie, Primăria Cluj-Napoca devine prima din România care va elibera documente de urbanism în format electronic, scutind cetăţeanul de deplasarea la ghişee şi de contactul cu diverşi funcţionari. Vom elibera electronic aceste certificate şi le vom putea prelungi, la fel, vom elibera on line diverse avize, certificate de la spaţii verzi, siguranţa circulaţiei sau salubritate sau vom putea prelungi autorizaţiile de construire. Pentru aceasta este nevoie de o semnătură electronică în vederea înregistrării în sistem. Măsura care va fi implementată este un nou pas în digitalizarea activităţii administraţiei publice locale”, a declarat Emil Boc, citat de ZF.

Primăria Cluj-Napoca mai asigură, printre altele, plata online a taxelor şi impozitelor locale, programarea online a căsătoriilor, dar a pus la dispoziţia locuitorilor aplicaţii de mobil pentru identificarea locurilor libere de parcare din oraş sau pentru trimiterea de sesizări privind diverse probleme înregistrate.