Primăria Capitalei: A fost aprobat regulamentul privind acordarea Voucherului Materna București în valoare de 2.000 de lei

Primăria Capitalei: A fost aprobat regulamentul privind acordarea Voucherului Materna București în valoare de 2.000 de lei

Consiliul General al Municipiului București a aprobat vineri, la propunerea Primarul General, Gabriela Firea, proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 120/28.03.2018 privind acordarea unui sprijin financiar femeilor gravide din București pentru achitarea medicamentelor și serviciilor medicale, denumit voucher-ul Materna București, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei.

Proiectul a fost aprobat cu 47 de voturi, iar un consilier USR s-a abținut.

Concret, proiectul de hotărâre a cuprins Regulamentul de acordare a voucher-ului, iar sumele necesare implementării programului de sprijin vor fi asigurate prin bugetul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București.

Conform Regulamentului, voucher-ul Materna București, în valoarea de 2.000 de lei, se acordă oricărei femei cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în București sau cu viză de reședință de cel puțin 6 luni pe raza Capitalei, la data depunerii cererii, după săptămâna a 10-a de sarcină.

Voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 de lei, împărțite în tichete de câte 50 lei, acordându-se de două ori. Primul voucher, în valoare de 1.000 de lei, se acordă după procesarea cererii, iar al doilea voucher se acordă la cererea femeii gravide, după intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină.

Serviciile și produsele care pot fi achiziționate cu voucher-ul Materna sunt următoarele:

1. Orice serviciu medical necesar monitorizării sarcinii, din orice clinică publică sau privată, cu care societatea emițătoare a voucher-ului are contract. Serviciul medical nu trebuie să fie neapărat de ginecologie-obstetrică.

2. Orice tratament medicamentos, inclusiv suplimente nutritive sau dispozitive medicale, din orice farmacie sau diferența dintre prețul de referință decontat de către CASMB și prețul la raft.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)