Primăria Capitalei promite ajutor pentru părinții care nu au unde să-și țină copiii, cât timp ei sunt la serviciu, iar școlile sunt închise (VIDEO)

Primăria Capitalei promite ajutor pentru părinții care nu au unde să-și țină copiii, cât timp ei sunt la serviciu, iar școlile sunt închise (VIDEO)

Gabriela Firea a anunțat că școlile de stat din București vor fi închise toată săptămâna, din cauza condițiilor meteo extreme care se vor manifesta și în zilele următoare. (Detalii AICI) Totodată, primarul general a declarat că instituțiile vin în spirjinul părinților care nu găsesc efectiv nicio soluție pentru a-și ține copiii în condiții sigure, în perioada în care ei se află la serviciu.

”Pentru cauzele deosebite, pentru situațiile extraordinare în care o familie chiar nu are o soluție pentru a trimite undeva copilul cât părinții sunt la serviciu, venim în ajutor și vă rog să transmiteți solicitările de sprijin la 0800 800 868. Primăria Generală, prin Direcția Generală de Asistență Socială și cu ajutorul primăriilor de sector, va găsi soluții punctuale pentru aceste cazuri. Facem acest gest pentru a demonstra încă o dată că ne pasă de toată lumea.

Subliniez că nu toți copiii ajung la școală cu mașina încălzită a părinților. Unii ajung cu transportul în comun sau pe jos, or temperaturile nu arată bine și se vor resimți chiar și -22 de grade. Nu ar fi corect și responsabil și înțelept ca mâine să se redeschidă școlile, deși va fi în continuare ger năprasnic, viscol și zăpadă pe alocuri abundentă.”, a declarat Gabriela Firea.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)