Capitala, sub ASEDIUL țânțarilor, în plină vară, dar Primăria condusă de Firea nu a încheiat nici până acum contractul pentru dezinsecție

Publicat: 13 06. 2019, 23:16
Foto: pixabay.com

Capitala se află, în plină vară, sub asediul țânțarilor și a altor insecte, cum este tigrul de platan, în contextul în care ploile abundente din ultima perioadă favorizează apariția și înmulțirea lor.

Cu toate acestea, Primăria condusă de Gabriela Firea pare să nu acorde vreun interes acestei situații de discomfort evident pentru bucureșteni. Municipalitatea nu a încheiat, nici până la jumătatea lunii iunii, contractul de deratizare, dezinsecție și dezinfecție pentru anul 2019, potrivit unor surse din cadrul Primăriei, citate de newsweek.ro.

Cum contractul pentru eradicarea acestor insecte nu există, Municipalitatea nu poate interveni, deși specialiștii spun că până acum trebuia să fi fost efectuată deja a doua stropire împotriva țânțarilor.

Situația este cu atât mai revoltătoare cu cât Primăria Capitalei și-a înființat propria firmă pentru prestarea serviciilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, care funcționează și în prezent, deși instanța a scos-o în afara legii, împreună cu celelalte societăți comerciale înființate de Municipalitate, notează sursa citată.

De altfel, nu doar centrul Capitalei se luptă cu invazia țânțarilor în această perioadă. Insectele de disconfort își fac din plin simțită prezența pe aceste călduri și în alte zone adiacente Bucureștiului, precum Buftea, Otopeni și Popești-Leordeni.