Primăria Capitalei anunță că s-au amenajat 600 de noi locuri de parcare în centrul municipiului. Care sunt zonele incluse în program

Primăria Capitalei anunță că s-au amenajat 600 de noi locuri de parcare în centrul municipiului. Care sunt zonele incluse în program
Foto: hepta photo agency

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a anunțat joi amenajarea a 600 de noi locuri de parcare în centrul Capitalei, în ultimele două săptămâni, conform Agerpres.

„De la începutul lunii iulie a început şi programul de modernizare a serviciului de parking. Vom digitaliza serviciul, vom proteja traficul pietonal şi interzicem parcările pe trotuare. Facem ordine în această activitate, creştem capacitatea de parcare în zona centrală şi aducem venituri suplimentare pentru oraş”, a scris viceprimarul, pe pagina oficială de  Facebook.

600 de noi locuri de parcare amenajate în centrul Capitalei

Consiliul General al Capitalei a aprobat pe 29 iulie un program de investiţii în valoare totală de 26,3 milioane de lei pentru Compania Municipală Parking. În baza acestuia ar urma să fie amenajate 17.000 de noi locuri de parcare. În acest fel, numărul locurilor de parcare ar urma să crească de la 13.000, care sunt în acest moment, la 30.000.

Astfel, în săptămâna 27 iunie – 1 iulie au fost finalizate lucrări de amenajare pentru 223 de locuri de parcare în zonele:
– Bd. Nicolae Caramfil: 171 de locuri;
– Piaţa Regina Maria: 12 locuri;
– Şoseaua Panduri: 40 de locuri.

În săptămâna 4 – 8 iulie au intrat în execuţie alte 394 de noi locuri de parcare în zonele:
– Str. Naţiunile Unite: 46 de locuri;
– Str. Nicolae Filipescu: 98 de locuri;
– Str. Vasile Conta şi str. Traian Vuia: 71 de locuri;
– Str. Popa Tatu: 160 de locuri;
– Str. Batiştei: 19 locuri.

„Toate parcările vor avea parcometre şi, treptat, se va renunţa la taxatori. Şoferii vor fi verificaţi dacă au achitat cu ajutorul unor maşini electrice care se vor plimba prin oraş şi vor scana din mers numărul de înmatriculare”, informează sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`