Primarul PNL din Mogoșoaia a fost obligat de instanță să plătească daune morale unui cetățean pe care l-a denigrat public: Ce reclamase bărbatul

Publicat: 16 10. 2019, 23:01
Foto: pixabay.com

Primăria Mogoşoaia a fost obligată de instanţă să plătească unui localnic daune în valoare de 2.000 de euro, după ce edilul l-a denigrat în faţa comunităţii prin intermediul unei scrisori deschise.

Alexandru Tatu, care este şofer al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), a vrut să semnaleze autorităţilor faptul că microbuzele firmei private de transport care operează în localitatea Mogoşoaia pe linia 508 opresc în staţiile STB, deşi nu ar avea acest drept, fiind supărat că transportul public este îngreunat în favoarea celui privat.

DOAMNE, DUMNEZEULE! BIETUL SILVIU PRIGOANĂ! DIN PĂCATE A PIERDUT LUPTA! DISPERARE PENTRU ADRIANA BAHMUŢEANU (GALERIE FOTO)

„Când le faci cu mâna, opresc şi te iau de oriunde ca să îţi ia banii. Când îi rogi să te lase unde ai nevoie, spun că nu pot, pentru că nu au staţie. Ei nu aveau staţie nicăieri şi ne lăsau copiii pe unde apucau. Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) mi-a spus în scris că transportatorul în cauză nu poate opri în nicio staţie intermediară, ci numai la capăt de linie. Cursă directă”, a declarat bărbatul, pentru G4Media.ro.

RUGĂCIUNI PENTRU HORIAN MOCULESCU! ANUNȚUL MORȚII A FOST ÎN MIEZ DE NOAPTE! DOAMNE, CE TRAGEDIE

În caz, șoferul STB a făcut mai multe sesizări pe care le-a trimis Ministerului de Interne, semnalând mai multe reguli încălcate de transportatorul privat.

BOMBĂ MONDENĂ! DISPERARE PENTRU SALMAN KHAN! INCREDIBIL CE A PĂŢIT IULIA VÂNTUR (GALERIE FOTO)

Însă, primarul PNL al localităţii Mogoşoaia, Paul Precup, a fost deranjat de sesizările cetăţeanului și a distribuit locuitorilor o scrisoare în care îl denigrează pe localnic, acuzându-l de mai multe lucruri neadevărate.

Mai exact, le-a scris cetățenilor că Alexandru Tatu ar fi solicitat Ministerului de Interne ca Linia 508 de microbuze private să nu mai oprească în staţiile din Mogoşoaia şi că ar fi anexat în mod ilegal semnăturile unor cetăţeni pentru a-şi susţine demersul, conform sursei citate.

Considerând că primarul i-a făcut o nedreptate, Tatu a dat primăria în judecată, judecătoria Buftea dându-i dreptate.

Motivarea instanţei arată că „scrisoarea transmisă de către primarul comunei Mogoşoaia către locuitorii comunei conţine afirmaţii neadevărate la adresa reclamatului, dat fiind că acesta nu a solicitat oprirea staţiilor pe raza localităţilor Mogoşoaia şi nici nu a ataşat petiţiei sale liste cu semnături”.

Totodată, judecătorul a decis că, din cauză că primăria i-a lezat cetăţeanului dreptul la demnitate, onoare şi reputaţie, trebuie să-i plătească acestuia daune în valoare de 2.000 euro şi cheltuielile de judecată în valoare de 2.380 lei.