Primar ALDE din Caraș-Severin, condamnat la zece ani de închisoare pentru fraudarea fondurilor UE 

Publicat: 04 10. 2019, 10:49
Foto: pixabay.com

Primarul comunei Ciclova Română, din județul Caraș-Severin, a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru fraudarea fondurilor europene derulate prin APIA. Decizia, luată de Tribunalului Caraş-Severin nu este definitivă, informează Agerpres.

Membru ALDE, Gheorghe Percea a fost găsit vinovat de faptul că, în perioada 2012 – 2017, a folosit sau a prezentat documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete (…) ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, respectiv subvenţii de la APIA.

Pe lângă condamnarea la închisoare, edilul a primit și o interdicție de cinci ani de a fi ales într-o funcție publică.