Prima reacție a lui Ion Rădoi, sindicalistul care a blocat metroul din București: „Acesta este motivul protestelor”
Ion Rădoi, șeful sindicaliștilor de la metrou, contraatacă. Acesta acuză Ministerul Transporturilorde diversiune și spune că protestele nu au legătură cu spațiile comerciale, ci cu amenințările cu privire la amputarea salariilor și a locurilor de muncă.
„Că ei (Ministerul Transporturilor, n.r.) vor să o rostogolească spre tot ce înseamnă societatea asta comercială a sindicatului, cu spaţiile, asta e altă treabă. E o minciună. Ei au speculat politic. Şi povestea cu acea societatea are rolul ei, că nici pe aceea nu o vom lăsa, dar acolo e un proces de 3-4 ani de zile în cel mai rău caz. Deci nu are legătură (cu protestul, n.r.).
Ce arde acum e faptul că nu avem oameni pe care trebuie să-i punem pe Magistrala 5, după atâta aşteptare, şi se pare că acum am ajuns într-o problemă drastică şi pe Magistrala 2. Pe lângă asta, vor să mai taie şi din drepturi, venituri care ar veni către salariaţi, pentru că ei muncesc şi zi şi noapte, şi sfârşit de săptămână, şi de sărbători. Acesta este motivul (protestului, n.r.).
Că acum au venit şi cu pleaşca asta, să forţeze (eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, n.r.), este pentru că directorul general a fost administrator pe la Piaţa Obor şi el este obişnuit să-şi facă afaceri”, a declarat Rădoi pentru Agerpres.
Cine este Ion Rădoi, sindicalistul care a blocat metroul din București
Ion Rădoi a fost parlamentar din partea PDSR, devenit PSD, în două mandate, în legislatura 2000-2004, respectiv 2004-2008. Ion Rădoi a absolvit Facultatea de Electronică și Facultatea de Telecomenzi Feroviare. A profesat la Telemecanica Trafic Metrou din București și apoi a devenit șef de sindicat la Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), din anul 2005.
USLM deține în proporție de 100% compania Sindomet Servcom SRL, care a încheiat de-a lungul timpului contracte cu Metrorex pentru spațiile comerciale și cele de publicitate. De asemenea, deține și un complex turistic la Bușteni, ce oferă reduceri de 99% pentru angajații Metrorex.
În cursul acestui an, ministrul Drulă și Rădoi s-au amenințat reciproc. Primul a anunțat faptul că va pune punct tiraniei lui Rădoi, iar cel de-al doilea a transmis în repetate rânduri faptul că Drulă nu va rezista prea mult la Guvern.