După o noapte în care a nins în continuu, zăpada s-a depus la altitudini de peste 1.800 de metri, așa că cei care vor ajunge curând pe platoul Munților Bucegi se vor putea juca în prima zăpadă din acest sezon.
Stratul de zăpadă de pe platoul Bucegilor măsoară peste zece centimetri, iar în locurile în care a bătut vântul s-au format troiene de o jumătate de metru, informează meteorologii.
Vineri dimineață la vârful Omu din Munții Bucegi se înregistrau minus 4,6 grade Celsius.
Autortitățile avertizează turiștii că telecabina din Bușteni nu funcționează din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
În Masivul Bucegi va continua să ningă pe tot parcurusl zilei de vineri, mai anunță meteorologii.
Și în Munții Făgăraș continuă să ningă slab, stratul de zăpadă din zona Bâlea Lac măsurând peste 30 de centimetri.
Șoseaua Transalpina a fost închisă vineri dimineață din cauza primei ninsori sosite în acest sezon.
O avertizare de răcire accentuată pentru 21 septembrie, valabilă în toată țara a fost emisă de meteorologi în cursul zilei de joi.